Moţiunea de cenzură se dezbate într-o atmosferă de meci în care zgomotul vuvuzelelor e suplinit de huiduieli, tropăituri, sudalme dar, mai ales, de discursuri sforăitoare.
Acesta este lucrul cel mai deranjant, din punctul meu de vedere: "zgomotul" vorbelor goale, al populismelor de doi lei.
Emil Boc flutură acum ideea stupidă că de aceea vrea poziţia să trântească guvernul, ca să-şi păstreze priviliegiile. Victor Ponta îşi asumă cu sârg rolul de ipocrit, plângând de mila pensionarilor. Discurs socialist tipic, agăţare/căţărare electorală pe context.
Dincolo de bla-blauri, nu cred că am mai auzit în Parlament cuvinte "tari" ca acum: "Handicapatule", "Marş de aici!", "Emil Boc e căzut în cap", "Nu e normal să batem câinele pentru că stăpânul vrea să ne facă rău".
Culmea lipsei de minimă onoare i-a aparţinut omului de onoare Gabriel Oprea, general, ministru şi, iată, naş, care ne-a spus că a dus copilul lui Ponta la biserică, "dar tatăl n-are niciun Dumnezeu".
Aveţi dreptate să fiţi indignaţi: n-au ce căuta vuvuzelele într-un asemenea moment important. Pentru că, dacă aţi uitat, azi urmează să se întâmplă ceva important: ori pică guvernul, ori trec măsurile de austeritate. Nicicum nu-i bine.