Industria auto europeană trece printr-o perioadă dificilă, iar acest lucru poate provoca o criză economică și socială. În Germania, de exemplu, aproape un milion de angajați lucrează în acest domeniu.
În acest context, marii producători de autovehicule iau măsuri pentru a-și proteja activitatea. Astfel, unul dintre cele mai importante grupuri europene, Volkswagen, anunță un program de reducere a costurilor.
Industria auto caută soluții
Grupul auto german Volkswagen anunță un amplu program de reducere a costurilor de producție. CEO-ul Oliver Blume consideră că implementarea unor asemenea măsuri este necesară pentru a remedia problemele structurale ale companiei. Potrivit spuselor sale, acestea datează de câteva decenii și este nevoie de restructurări, conform Reuters.
El a făcut o serie de comentarii, pe acest subiect, într-un interviu acordat publicației Bild am Sonntag. Oliver Blume a declarat că cererea scăzută de pe piaţa auto europeană şi reducerea veniturilor din China scot la iveală probleme structurale vechi de decenii. El a precizat că este nevoie de o intervenție urgentă pentru a remedia situația.
În acest context, Volkswagen a solicitat angajaţilor să accepte o reducere salarială de 10%. În opinia conducerii companiei aceasta ar putea fi singura soluţie pentru menţinerea competitivităţii şi protejarea locurilor de muncă.
Volkswagen vrea să închidă trei fabrici
Pe lângă tăierile salariale, gigantul din industria auto propune și alte măsuri de restructurare. În acest sens grupul are pregătit un buget de aproximativ 900 de milioane de euro. Este suma necesară acoperirii costurilor de restructurare propuse, conform raportului anual al grupului.
Planurile nu au fost confirmate în totalitate, oficial, de conducerea grupului. Surse interne vorbesc, însă, inclusiv de închiderea a trei fabrici din Germania. Volkswagen ar putea avea în vedere și reduceri de personal în alte locații pe care le deține la nivel european.
Oliver Blume a precizat că este nevoie de reducerea semnificativă a costurilor operaționale din Germania. Iar măsurile pe care le propune sunt esențiale pentru a asigura sustenabilitatea şi succesul pe termen lung al companiei.
Criză în industria auto din Europa
Marii producători de autovehicule din Europa se confruntă cu o criză foarte gravă. Presiunile puse de China, cea mai mare piață auto din lume pun la grea încercare industria auto. Acțiunile mai multor companii au scăzut pe piața bursieră, în condițiile în care profiturile estimate sunt sub așteptări.
La începutul lui octombrie, Volkswagen, cel mai mare producător auto din Europa, a înrăutățit previziunile sale anuale. S-a întâmplat pentru a doua oară în mai puțin de trei luni.
Companiile din industria auto europeană se confruntă cu o situație complicată pe piața din China. Cererea a devenit din ce în ce mai redusă în condițiile concurențiale impuse de producătorii chinezi. Mai mult, aceștia urmăresc să se extindă și pe piața europeană.
Chinezii oferă la vânzare vehicule mai iefinte, ceea ce sporește presiunea pe industria auto autohtonă.