Vremea se schimbă radical! Ciclonul va lovi România. De când încep ninsorile

Vremea se schimbă radical! Ciclonul va lovi România. De când încep ninsorile

Meteorologul Simona Căpşună a emis o prognoză meteo valabilă pentru următoarele zile. Potrivit acesteia, vremea se va schimba începând de miercuri, când un ciclon care vine din vestul Europei va aduce o cantitate importantă de precipitații, dar și o răcire considerabilă a vremii.

„Chiar de mâine (miercuri n.r.) se schimbă vremea. Ciclonul care a adus precipitațiile din Italia și din sudul Elveției și sudul Austriei, adică au fost ploi si partea alpină au fost ninsorile consistente. Acest ciclon s-a declanșat încet încet către est și iată că în curusl zilei de mâine, ploile aduse de acesta ajung și la noi în țară. Vor intra prin sud-vestul României și se vor extinde în toate regiunile. Pentru că vor intra prin sud-vest, cantitatea mare de precipitații va cădea acolo. Acestea pot ajunge și la 30 de litri pe metru pătrat. Este o cantitate destul de importantă.

Totodată, avem parte și de o răcire a vremii. Vorbeam săptămâna trecută despre un anticilon, provenit din centrul Asiei, este un așa-zis anticilon centrasiatic de iarnă, aduce aer foarte rece în mișcarea sa către estul Europei și ne atinge periferic și pe noi.

Odată cu scăderea temperaturilor, ploile de la munte se vor transforma în ninsoare. Pe parcursl zilei de joi s-ar putea depune strat consistent de zăpadă la peste 1.500 de metri altitudine pentru ca în timpul nopții lapovița și poate chiar și fulgi de zăpadă să apară și la altitudini și mai mici. Deci joi noaptea s-ar putea să vada fulgi de zăpadă și cei din Subcarpații Moldovei sau în estul Transilvaniei, Pentru restul, în special ploi. Maximele de vineri și de sâmbătă vor fi de 3-13 grade. Iată ne vom îndrepta spre temperaturile normale pentru această perioadă din an”, a spus Simona Căpșună.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Prognoza pe luna decembrie indică faptul că în România temperaturile vor rămân mai ridicate decât cele normale. Iata un debut al iernii mai cald decât ar fi normal și destul de puține precipitații. Cu siguranță, vor fi predominant ploi. În prima parte a lunii, nu vine iarna”, a explicat Simona Căpșună, potrivit digi24.ro