În Republica Moldova, azi, 15 ianuarie, temperaturile vor urca în termometre, față de zilele precedente. Vor fi valori pozitive după-amiază, conform meteorologilor.
Vremea în Republica Moldova se va menține foarte rece, în toate regiunile, la primele ore ale zilei de luni. Vor fi minime de -9 grade Celsius, dimineață, dar spre prânz, mercurul va urca în termometre până la 0 grade Celsius, după cum au anunțat meteorologii. După-amiază se va înregistra și maxima zilei, care va fi de 2 grade Celsius.
Se încălzește, treptat, treptat, în Republica Moldova
Pe tot parcursul zilei, cerul va fi înnorat, iar șansele de precipitații vor fi slabe. La Chișinău, se vor consemna valori cuprinse între -2 grade și +2 grade Celsius. La Orhei vor fi între 2 grade și -7 grade, la Ștefan Vodă +4 grade și -6 grade, iar la Ungheni, între +2 și -7 grade.
Marți, temperaturile nu vor fi foarte diferite de cele înregistrate astăzi. Minimele vor atinge valori de -3 grade Celsius, în timp ce maximele vor ajunge la 2 grade Celsius, au mai transmis specialiștii.
Și în România încep să crească temperaturile
După zile extrem de friguroase, temperaturile din termometre vor crește și în multe zone ale României.
Vremea se încălzește în unele zone ale țării. După o perioadă în care gerul a pus stăpânire pe țara noastră, mercurul urcă mai mult în termometre. Astfel, frigul și precipitațiile dispar din majoritatea regiunilor.
Conform prognozei meteo, valorile termice urmează să fie tot mai crescute în următoarele zile. Astfel, în săptămâna 15-21 ianuarie, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele caracteristice perioadei. Maximele ar urma să ajungă până la m11 grade Celsius. Potrivit meteorologilor, cel mai cald va fi în partea de sud a teritoriului. În primele două zile ale săptămânii vor mai exista oscilații termice.
Începând de miercuri, românii se vor putea bucura de temperaturi pozitive în întreaga țară. De asemenea, temperaturile vor fi mai ridicate și pe parcursul nopții. În următoarea săptămână, minimele înregistrate nu vor fi mai mici de -10 grade,m Celsius. În majoritatea regiunilor, acestea se vor situa între -5 și -6 grade Celsius.
În București, vremea se încălzește încă de la începutul săptămânii. Conform prognozei ANM, temperaturile înregistrate ziua vor fi mai mari decât cele caracteristice acestei perioade.