Evenimentul Zilei > Vremea > Vremea rea lovește toată țara. Alertă meteo până sâmbătă dimineața
Vremea rea lovește toată țara. Alertă meteo până sâmbătă dimineața

Vremea rea lovește toată țara. Alertă meteo până sâmbătă dimineața

Vremea se schimbă radical în următoarele ore. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare de vreme severă, valabilă în următoarele două zile, în majoritatea zonelor țării.

Ne așteaptă o vreme severă până sâmbătă dimineață. Conform meteorologilor, ploile torențiale, grindina și vijeliile vor afecta cu precădere vestul, centrul și nordul țării, precum zonele de munte.

Astfel, în intervalul 16 septembrie, ora 19:00 – 18 septembrie, ora 10:00, în vestul, centrul și nordul țării, precum și în zonele de munte vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse, descărcări electrice și izolat căderi de grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15-25 l/mp, iar pe alocuri, 30-40 l/mp, îndeosebi la munte. Temporar vântul se va intensifica în majoritatea regiunilor, cu viteze, în general, de 45.-50 km/h, iar în zona montană înaltă, de peste 70 km/h.

Și în Capitală se anunță vreme rea

Cerul va fi variabil vineri în Capitală, cu înnorări spre seară şi noaptea, iar temperatura maximă va fi în jur de 29 de grade, potrivit prognozei speciale pentru Bucureşti, emisă de ANM pentru intervalul 16 septembrie, ora 19:00 – 18 septembrie, ora 10:00.

Conform meteorologilor, cerul va fi variabil, cu înnorări vineri (17 septembrie) spre seară şi noaptea, când va creşte probabilitatea pentru averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, iar temperaturile minime vor fi de 15 – 17 grade, uşor mai scăzute în zona preorăşenească.

Temperatura maximă se va situa vineri în jurul valorii de 29 de grade.

Spre seară încep înnorările

Joi, 16 septembrie, va fi mai caldă decât specificul lunii septembrie. Cerul va fi variabil, prezentând unele înnorări temporare în regiunile de vest și sud-est, precum și la munte. Pe arii restrânse, se vor semnala ploi de scurtă durată.

Spre seară, înnorările se vor accentua și se vor semnala averse însoțite de descărcări electrice în Maramureș, Crișana, local în Banat și Transilvania și izolat în celelalte regiuni. În nord-vestul României, cu precădere în Munții Apuseni și în nordul Carpaților Orientali, cantitățile de apă vor depăși 20 de litri pe metrul pătrat.

Rafalele de vânt vor fi slabe și/sau moderate, cu anumite intensificări pe perioada ploilor. Dimineața și seara, în sud-estul țării și în depresiuni, se vor semnala condiții de ceață. Presiunea atmosferică va scădea în toată țara.

Temperaturile minime vor fi cuprinse între 9 și 18 grade Celsius.

 

Publicat in categoriile: Vremea
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: