Vreme capricioasă cu oscilaţii de temperatură

Vremea va continua să fie schimbătoare, cu perioade în care temperaturile maxime vor ajunge la 14 grade Celsius, dar şi cu intervale în care valorile termice vor scădea considerabil, chiar şi până spre zero grade Celsius, în zona Maramureşului.

De asemenea, precipitaţiile îşi vor face simţite prezenţa după 21 februarie, arată prognoza de specialitate, valabilă pentru următoarele două săptămâni (18 februarie - 3 martie), publicată ieri de Administraţia Naţională de Meteorologie. La munte, pe parcursul primei săptămâni de prognoză, vremea se va răci treptat, astfel încât media temperaturilor maxime va scădea de la 6 grade, pe 18 februarie, până la -9 grade, în ziua de 22 februarie.