Vrei chirie ieftină? IATĂ topul celor mai avantajoase zone

Cele mai ieftine chirii din Bucureşti la garsoniere şi apartamente de două camere confort unu pornesc de la 200, respectiv 238 de euro, potrivit portalului imobiliare.ro. Iată topul zonelor cu cele mai ieftine chirii din Bucureşti, conform site-ului citat.

1. Rahova:

Garsoniere: 200 de euro Două camere - 238 de euro Trei camere - 280 de euro

2. Berceni:

Garsoniere: 200 de euro Două camere: 250 de euro Trei camere: 300 de euro 3. Drumul Taberei:

Garsonieră: 200 de euro Două camere: 250 de euro Trei camere: 300 de euro pe lună 4. Pantelimon:

Garsoniere: 200 de euro Două camere: 255 de euro Trei camere: 300 de euro 5. Titan:

Garsoniere: 200 de euro Două camere: 270 de euro Trei camere: 328 de euro

6. Crângaşi:

Garsoniere: 220 de euro Două camere: 270 de euro Trei camere: 350 de euro 7. Militari

Garsoniere: 220 de euro Două camere: 260 de euro Trei camere: 332 de euro 8. Dristor

Garsoniere: 220 de euro Două camere: 315 euro Trei camere: 350 de euro 9. Colentina

Garsonieră: 230 de euro Două camere: 298 de euro Trei camere: 310 euro Preţuri la chirii în pricipalele oraşe din ţară

În Timişoara, o garsonieră de până în 20 metri pătraţi situată în zona Complexului Studenţesc poate fi închiriată cu cel puţin 110 euro pe lună. În zona Lipovei, pe de altă parte, preţul cerut pentru o locuinţă de 34 de metri pătraţi se ridică la 120 de euro pe lună. Pe de altă parte, chiria minimă pentru un apartament cu două camere, confort 1 (din zonele Steaua, Lipovei sau Dorobanţilor) porneşte de la 150 de euro. În acelaşi timp, cele mai mici chirii pentru un apartament cu trei camere se găsesc în zonele Spitalul Judeţean, Odobescu, Dacia sau Cetăţii şi pornesc de la 180-200 de euro pe lună.

În Cluj-Napoca, cel mai mic preţ cerut pentru o garsonieră este de 150-160 de euro, în zona Grigorescu. Cele mai multe oferte ating sau depăşesc însă pragul de 200 de euro pe lună. Preţul minim cerut pentru un apartament cu două camere din zona Gheorgheni, este de 200 de euro pe lună. Cu 250-270 de euro pe lună poate fi închiriat însă şi un apartament cu trei camere, într-o zonă precum Mănăştur, Iris sau Gheorgheni.

În Iaşi, chiria minimă pentru garsoniere din zone precum Alexandru cel Bun, Copou sau Nicolina este de 150 de euro. Pentru două camere, cel mai mic preţ cerut este de 200 de euro pe lună în cartierele Alexandru cel Bun, Nicolina, Arcu sau Păcurari. Pentru apartamentele cu trei camere, proprietarii cer minim 250 de euro/lună în zonele Tătăraşi sau Alexandru cel Bun.

În Constanţa, chiriile pentru garsoniere încep de la 150 de euro în zone precum I.C. Brătianu. Un apartament cu două camere, nemobilat, din zona Inel 1, are un preţ cerut de 170 de euro pe lună. Pe de altă parte, o locuinţă cu trei camere din zona Poarta 6 poate fi închiriată cu 250 de euro pe lună.

În Braşov, o garsonieră (de 24 de de metri pătraţi) are un preţ minim cerut de 140 de euro, în zona Tractorul. Pe de altă parte, un apartament cu două camere din Griviţei costă 170 de euro pe lună, iar o locuinţă cu trei camere, situată în zona Astra, este disponibilă pentru 200 de euro pe lună.