Vrea Franța să declanșeze o nouă criză a refugiaților în Libia? Rachete ale armatei franceze au fost descoperite într-o bază a generalului rebel Khalifa Haftar!

Vrea Franța să declanșeze o nouă criză a refugiaților în Libia? Rachete ale armatei franceze au fost descoperite într-o bază a generalului rebel Khalifa Haftar!

Descoperirea a patru rachete de tip Javelin în baza de la Gharian a generalului rebel Khalifa Haftar a declanșat un uragan în relațiile internaționale.

Cine îi înarmează pe rebelii care luptă împotriva guvernului de la Tripoli, când toată lumea civilizată (inclusiv ONU, NATO și Uniunea Europeană) cere încetarea luptelor?

Pus în fața evidenței, ministrul Apărării din Franța a admis că rachetele au fost cumpărate din Statele Unite în 2010 și aparțin armatei franceze. Ministrul a negat, însă, că Franța ar fi violat emargo-ul impus de ONU cu privire la vânzarea de arme în Libia. Cât de plauzibile sunt explicațiile date de ambasadorul francez, citat de thedefensepost.com, vă las pe  dumneavoastră să apreciați.

Ministrul francez susține că armata franceză a pierdut urma acestor rachete după ce le-a depozitat temporar, cu gândul să le distrugă pentru că nu mai erau funcționale. Cum au ajuns aceste rachete în baza lui Haftar din Gharyan, 100 de kilometri sud de Tripoli, francezii spun că nu știu.

Ne puteți urmări și pe Google News

Au, însă, o explicație cu privirea la motivul pentru care aceste rachete se aflau în Libia. „Aceste arme au fost folosite pentru protecția forțelor care se ocupă de intelligence și misiuni antiteroriste”, a declarat ministrul francez.ofensivă împotriva guvernului de la Tripoli.

Chiar dacă declarația recunoaște practic că în Libia există unități ale armatei franceze, pe scena internațională puțini au crezut explicațiile. Asta pentru că nu e prima oară când Parisul este acuzat că îl sprijină pe Haftar, generalul rebel care a pornit pe 4 aprilie o ofensivă de proporții împotriva guvernului de la Tripoli.

Ministrul de Interne italian, Matteo Salvini a declarat deja că le va cere francezilor explicații.

Că francezii l-au înarmat pe Haftar sau că între unitățile franceze de informații și combatere a terorismului și milițiile generalului rebel există doar o anumită colaborare, e mai puțin important. Ceea ce contează, în opinia mea este că Franța a început să joace pe cont propriu.

Ce urmărește Macron? Pe de o parte, evident, asigurarea marilor interese pe care Franța le are în Libia. Dar mai e un aspect foarte important.

La începutul lunii iulie, o rachetă aer-sol a lovit un centru pentru refugiați din suburbiile capitalei libiene Tripoli. 53 de oameni au fost uciși și alți 130 răniți, potrivit unui raport ONU. Ca răspuns la această tragedie, guvernul condus de Fayez al Sarraj a decis eliberarea imigranților din centrele în care erau reținuți, probabil într-o încercare disperată de a forța Uniunea Europeană să intervină...

Urmărește Macron să declanșeze o nouă criză a imigranților? E greu de spus, deși sunt câteva indicii că ceva-ceva se coace - de la presiunile inimaginabile care se fac asupra lui Salvini să accepte redeschiderea porturilor italiene, la ideea ministrului german al Dezvoltării, Gerd Müller, (citat de telegraph.uk) care spune că Uniunea Europeană ar trebui să se implice în salvarea imigranților chiar pe teritoriul libian.