Caz HALUCINANT în JUSTIȚIE. Un primar MORT va fi JUDECAT. Decizia este DEFINITIVĂ

Caz halucinant în comuna Bordești, județul Vrancea. Gheorghe Tătaru, primar al localității condamnat de instanță pentru trei fapte de corupție, va fi rejudecat deși, între timp, a decedat. Decizia a fost luată de către judecătorii de la Curtea de Apel Galați, care au trimis dosarul pentru rejudecare la Judecătoria Focșani.

Decizia privind rejudecarea cauzei aparține Curții de Apel Galați, este definitivă și a fost luată la finalul anului trecut.

Fostul primar al comunei Bordești, Gheorghe Tătaru, a murit în luna noiembrie a anului trecut, iar în luna iunie, el fusese condamnat de Judecătoria Focșani la un an de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunilor de conflict de interese, abuz în serviciu contra intereselor publice şi fals intelectual.

„Desfiinţează sentinţa penală nr. 815/25.06.2018 a Judecătoriei Focşani şi dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă. Menţine actele procedurale efectuate în cauză până la termenul de judecată din data de 30.05.2018. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului. Definitivă”, se arată pe portalul instanței gălățene.

Dosarul se va întoarce la Judecătoria Focșani și, cel mai probabil, judecătorii care vor rejudeca acest caz vor lua act de decesul primarului și vor dispune încetarea procesului.