Vouchere pentru facturile de energie 2023. Ce trebuie să faci dacă nu ai primit cardul acasă, dar ești eligibil

Vouchere pentru facturile de energie 2023. Ce trebuie să faci dacă nu ai primit cardul acasă, dar ești eligibil Carduri de energie. Sursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

Patru milioane de români care provin din medii vulnerabile vor primi în acest an ajutor pentru plata facturilor. Bugetul alocat pentru acest program este de 4 miliarde de lei. Cu cei 1.400 de lei pe care îi va primi fiecare persoană eligibilă, se vor plăti utilitățile. Iată ce trebuie să faci dacă nu ai primit cardul acasă, dar te încadrezi în acest program.

Ministerul Proiectelor Europene a anunțat începerea distribuirii voucherelor pentru facturi. Miercuri a fost prima zi, iar poștașii au reușit să ajungă la 362. 000 de persoane. Toate persoanele eligibile vor primi cardul acasă până la finalul lunii februarie. Voucherele de energie sunt finanțate din fonduri europene, prin Programul Operaţional Capital Uman şi prin Programul Operaţional Regional.

Poșta Română este cea care se ocupă cu distribuirea voucherelor pentru facturi. Pentru fiecare persoană în parte, se va încerca livrarea de două ori, iar dacă beneficiarul nu este acasă, cardul se va lăsa la oficiul poștal de care aparține. Persoanele care nu au primit cardul până la finalul lunii februarie dar sunt eligibile, trebuie să sune la numărul de telefon 031.9268.

Suma pe care o va primi fiecare persoană eligibilă este de 1.400 de lei, bani care se împart în două tranșe. Prima tranșă, de 700 de lei, va fi virată pe cardurile pentru plata utilităților începând cu data de 20 februarie. Valabilitatea acestor sume diferă de ajutorul pentru alimente acordat de stat. Prima tranșă pentru plata facturilor poate fi utilizată până la data de 30 iunie 2023.

Ne puteți urmări și pe Google News

Câte persoane au primi voucherul pentru facturi în prima zi de distribuire

Miercuri, 1 februarie, a fost prima zi în care factorii au distribuit cardurile pentru plata utilităților. Ministrul Marcel Boloș, alături de Valentin Ştefan, directorul general al Companiei Naţionale Poşta Română, au făcut o vizită de lucru la Oficiul Poștal Buftea.

„Dăm oficial startul etapei de distribuire a ajutoarelor pentru plata facturilor la energie de care vor beneficia 4 milioane de români. Cu sprijinul Poştei Române, în cursul zilei de astăzi peste 360.000 de beneficiari din 7 judeţe vor primi acasă cardurile pentru energie. Procesul va continua în perioada următoare, astfel încât până la data de 20 februarie, când vom avea posibilitatea de a plăti din aceşti bani ajutorul de încălzire, cât mai mulţi beneficiari să fi intrat deja în posesia cardurilor.

Reamintesc că, în paralel cu procesul de distribuţie, se prelucrează informaţiile din declaraţiile pe proprie răspundere şi continuă procesul de interogare a bazelor de date pentru cei 550.000 de beneficiari pentru care sunt necesare clarificări înainte de decizia de emitere a cardurilor. Fac apel către toţi beneficiarii acestui ajutor de încălzire la calm şi să aibă încredere că primesc aceste carduri, odată incluşi în listele de beneficiari. Mulţumesc din nou Poştei Române pentru sprijinul esenţial pe care ni-l acordă pentru a putea implementa acest program, cel mai mare de acest gen realizat până acum de Guvern”, a declarat ministrul Marcel Boloş, în timpul vizitei de lucru de la Oficiul Poștal Buftea.

Ministrul Investițiilor a precizat în discursul său că beneficiarii acestui program sunt patru milioane de români, însă „tot în această perioadă se prelucrează informaţiile din declaraţiile pe proprie răspundere, procesul de interogare a bazelor de date pentru cei 550.000 care se află în situaţia pe care am mai precizat-o, cu lipsa nomenclatorului stradal, fie nu s-a operat în cartea de identitate, iar în unor acelor clarificări se va lua decizia de emitere a cardurilor pe parcursul acestor zile”. Acest proces se va derula în paralel cu distribuirea voucherelor pentru facturi.

Cum puteți utiliza voucherele pentru facturi

În prima zi de distribuire a cardurilor, Poșta Română a început cu șapte județe: Alba (37.000), Argeş (53.000), Ilfov (29.000), Bucureşti (106.000), Bacău (52.000), Teleorman (27.000) și Bihor (58.000).

Joi, vor fi livrate 132.000 de carduri în județele Brăila (34.000), Covasna (21.000), Giurgiu (21.000), Vâlcea (27.000) şi Botoşani (29.000).

Prima tranșă, de 700 de lei, va intra în conturile beneficiarilor începând cu 20 februarie 2023. Voucherele vor fi folosite pentru a achita facturile la electricitate, gaz, energie termică în sistem centralizat de termoficare, butelie, lemn de foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire.

Plata facturilor la energie se poate face direct la Poșta Română, la orice oficiu poștal din mediul urban sau la oficiul poștal pe raza căruia își are domiciliul beneficiarul, în mediul rural sau online, prin intermediul aplicației informatice pe care Poșta Română o va pune la dispoziție.

Plățile se vor putea face după următorul calendar:

  • Pentru tranşa I – valoare de 700 lei în perioada 20.02.2023 – 30.06.2023;
  • Pentru tranşa II – valoare de 700 lei în perioada septembrie 2023 – 31.12.2023.

Cine se încadrează în programul voucherelor pentru facturi:

a) Pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;

b) Persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;

c) Familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;

d) Familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;

e) Familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;

f) Persoanele fără adăpost, așa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.