Camera Deputaţilor a respins, marţi, proiectul iniţiat de Eugen Tomac privind introducerea votului prin corespondenţă pentru alegătorii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate, potrivit Mediafax. Deputaţii au respins iniţiativa pentru că legislaţia electorală ar urma să fie modificată după dezbateri în cadrul unei comisii speciale. Proiectul era înregistrat anterior scandalului declanşat la alegerile prezidenţiale, când mii de români din diaspora au fost împiedicaţi să îşi exercite votul.
Iniţiativa legislativă a fost respinsă cu 203 voturi, fiind înregistrate de asemenea 84 de abţineri şi 8 voturi împotrivă.
Proiectul a fost iniţiat de deputaţii PMP Eugen Tomac, Mihaela Stoica, Valerian Vreme şi Clement Negruţ şi propune introducerea votului prin corespondenţă în cazul alegerilor parlamentare, prezidenţiale şi europarlamentare.
Comisiile de administraţie şi juridică au apreciat că acest sistem de vot prezintă vulnerabilităţi semnificative din punctul de vedere al siguranţei procesului de votare.
Camera Deputaţilor este for decizional cu acest proiect, Senatul respingându-l anterior.
Preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, a precizat, în 19 noiembrie, că votul prin corespondenţă pentru prezidenţiale va fi discutat peste cinci ani, când va fi viitorul scrutin, el arătând că în acest moment prioritară este elaborarea unei legi pentru alegerile parlamentare care să includă acest tip de vot.
„Am stabilit cu liderii grupurilor parlamentare că votul prin corespondenţă este important pentru alegerile pentru Camera Deputaţilor şi Senatului din 2016. Săptămâna viitoare convocăm comisia pentru modificarea legii şi vom discuta acest capitol şi această iniţiativă parlamentară (privind votul prin corespondenţă, n.r.) şi vom găsi soluţia oportună ca în cel mai scurt timp să avem o lege de alegere a Camerei şi Senatului care să includă votul prin corespondenţă”, a spus atunci Zgonea.
Potrivit lui Zgonea, aceeaşi comisie de modificare a legii va discuta „la momentul oportun” dacă este util să se introducă votul prin corespondenţă şi în Legea alegerilor locale.
„Pentru alegerile prezidenţiale discutăm peste cinci ani. Prioritatea noastră este ca niciun om să nu fie blocat să voteze viitorul Parlament al României”, a spus Zgonea, care a subliniat faptul că votul prin corespondenţă este definit diferit în funcţie de tipul de alegeri – locale, parlamentare, prezidenţiale - în toate statele europene.