Senatorii Ion Artion şi Varujan Vosganian ar putea rămâne, joi, fără imunitate. Parlamentarii vor da, în şedinţa plenului, un vot cu privire la solicitările primite de la procurorul general, Tiberiu Niţu, referitoare la încuviinţarea începerii urmăririi penale în cazul celor doi.
Solicitările procurorilor de încuviinţare a începerii urmăririi penale pentru senatorul Ion Ariton, acuzat în dosarul Gala Bute, şi pentru Varujan Vosganian, acuzat în dosarul Romagaz, au fost dezbătute, miercuri, în plenul Senatului.
Varujan Vosganian le-a cerut colegilor o nouă amânare, argumentând că nu există probe noi la dosar.
"Nu există niciun element nou. Niciunul dintre ceilalţi colegi senatori, jur pe sfânta Cruce, nu au contestat această declaraţie cât am stat eu, 40 de minute audiat în Comisia juridică, şi dacă doriţi puteţi să aduceţi Biblia şi am să vă rog să faceţi acelaşi lucru şi cu toţi colegii mei senatori din Comisia juridică. Vă rog, înaintea votului final fiecare coleg din Comisia juridică să vină aici, şi cu mâna pe Biblie şi pe Constituţie să jure dacă în prezenţa mea şi la întrebarea mea vreunul dintre ei a spus ceva de indicii noi. Iar cei care au spus că nu sunt indicii noi să spună dacă au avut sau nu astfel de indicii", a afirmat Vosganian.
Senatorul Ion Ariton le-a solicitat colegilor în şedinţa de miercuri să aprobe favorabil cererea procurorilor de începere a urmăririi sale penale, precizând că nu o să ceară tergiversarea votului.
"Astăzi ne aflăm în situaţia de a vota solicitarea Parchetului Generală adresată Senatului României în vederea formulării cererii de urmărire penală. După cum am precizat în toate intervenţiile mele anterioare, nu o să cer colegilor mei să tergiverseze votul, dimpotrivă, vreau să se termine cât mai repede. De trei ani se tot discută de acest subiect şi cred că e cazul ca autorităţile competente să se pronunţe. Am fost şi sunt un adept al principiului independenţei Justiţiei, consider că toţi oamenii trebuie să fie egali în faţa legii. Vă solicit să aprobaţi favorabil cererea de începere a urmăririi penale", a spus Ariton.
Senatorii din Comisia juridică au avizat favorabil, marţi, cu majoritate de voturi, cererile pentru începerea urmăririi penale a foştilor miniştri ai Economiei Ion Ariton şi Varujan Vosganian.
Procurorul general Tiberiu Niţu a solicitat Senatului declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale faţă de senatorul Ion Ariton, fost ministru al Ministerului Economiei, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de participaţie improprie la abuz în serviciu şi folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite, în dosarul Gala Bute.
De asemenea, Tiberiu Niţu a trimis Senatului şi cererea DIICOT de încuviinţare a începerii urmăririi penale faţă de Varujan Vosganian, fost ministru al Economiei, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu şi complicitate la delapidare, în dosarul Romgaz.