Vorbe de iubire pentru Dragnea, de la un ministru. Fostul șef PSD, comparat cu un copil...

Vorbe de iubire pentru Dragnea, de la un ministru. Fostul șef PSD, comparat cu un copil...

Președintele executiv al PSD, Eugen Teodorovici, a oferit marți o declarație în care și-a exprimat loialitatea față de fostul președinte al social-democraților, Liviu Dragnea.

Ministrul Finanțelor și-a arătat sprijinul față de Liviu Dragnea într-o manieră neobișnuită, comparându-l pe acesta cu un „copil care greșește în casă”.

„Ne-au făcut să nu putem să pronunţăm numele preşedintelui Dragnea. De ce? Dom’le, am spus-o şi la televizor, n-am avut o relaţie bună cu Liviu Dragnea, toată lumea o ştie. (…)

A fost al nostru, cu bune şi cu rele, a fost al nostru. Un copil care îți greşeşte în casă, sparge farfuria sau ceaşca cu cafea, îl dai afară din familie? Nu, îl chemi, îl înveţi, îi spui ce are de făcut în mod corect să nu mai greșească.

Ne puteți urmări și pe Google News

Așa și cu noi. Dragnea a făcut multe lucruri bune. Este al nostru, să nu ne fie teamă să spunem ce avem de spus", a declarat Eugen Teodorovici, citat de Euroactiv.