Voiculescu cere recalcularea pedepsei executate

Dan Voiculescu cere recalcularea zilelor executate din pedeapsă în baza legii recursului compensatoriu, chiar dacă a fost eliberat condiţionat de mai bine de opt luni. Avocatul Toni Neacşu a declarat în faţa instanţei că legea recursului compensatoriu e discriminatorie.

„În lege se spune explicit că strict persoanele care se află deja în detenţie au posibilitatea de a fi eliberate condiţionat. Legea trebuie să opereze pentru toate persoanele care au executat pedeapsa în condiţii necorespunzătoare”, a declarat în sala de judecată avocatul lui Dan Voiculescu. Din pledoaria lui Toni Neacşu reiese şi posibila miză a acestei contestaţii la executare.

„Dacă o persoană e condamnată, spre exemplu, la 300 de zile de închisoare, dacă execută pedeapsa în condiţii necorespunzătoare trebuie să i se reducă şase zile pe lună, iar după 250 de zile respectiva persoană trebuie să fie pusă în libertate cu pedeapsa executată la termen, nu să fie eliberată condiţionat”, a declarat avocatul.

Potrivit legii, dacă cel eliberat condiţionat nu respectă condiţiile eliberării ori săvârşeşte noi infracţiuni poate fi reîncarcerat pentru a executa restul de pedeapsă.