Unul dintre participanții la ședința din 4 decembrie a conducerii Camerei Deputaților a relatat duminică, pentru „Evenimentul zilei", că în lipsa președintelui forului, Liviu Dragnea, ședința a fost condusă de vicepreședintele Camerei, Gabriel Vlase (PSD), care a făcut un gest inedit.
În ședința Biroului Permanent al Camerei Deputaților din 4 decembrie, secretarul Cristian Buican (PNL) i-a spus vicepreședintelui Gabriel Vlase (PSD) că vrea să îi ia locul președintelui Camerei Deputaților, Liviu Dragnea.
Vlase conducea ședința în absența lui Dragnea.
„Domnule preşedinte de şedinţă, având în vedere că în ultima perioadă staţi pe scaunul preşedintelui, împrumutaţi din modul său de comportament atunci când ocupa acel loc! Când conducea Biroul permanent, era îngăduitor cu Opoziţia, şi v-aş ruga şi pe dumneavoastră, dacă tot doriţi să îi luaţi locul, să împrumutaţi acest comportament", i-a zis Buican lui Vlase. Tema aflată în discuție era o moțiune simplă a PNL despre care majoritatea guvernamentală spunea că nu respectă procedurile.
Contactat de EVZ, Buican a explicat duminică, pentru EVZ, că Vlase a făcut un gest neobișnuit, acesta fiind motivul pentru care i-a spus că vrea să-i ia locul lui Dragnea.
„S-a așezat în locul președintelui. De obicei, în lipsa președintelui, vicepreședintele care conduce ședința conduce de pe scaunul lui, acum dl Vlase s-a așezat pe scaunul președintelui", a relatat secretarul Camerei Deputaților.
Potrivit stenogramei ședinței, Vlase nu a reacționat în timpul ședinței la remarca lui Buican despre Dragnea.
„Am înţeles. Câteva consideraţii personale. Domnule Buican, eu sunt mai îngăduitor decât vă puteţi imagina dumneavoastră, numai că nu am aceeaşi calitate. (...) Doi: eu sunt un simplu moderator aici; nu decid eu. Deci, ascult păreri, opinii, propuneri, supun la vot. Instituţia se cheamă Biroul permanent. Biroul permanent decide, nu eu sau altcineva. Trei: sunt de acord poate şi cu faptul că putem să discutăm pe acest subiect, şi aici recomand să aveţi o discuţie înţeleaptă între liderii de grup, şi să ieşim din blocajul acesta", a spus vicepreședintele Camerei Deputaților.
Deputat PSD aflat la al patrulea mandat, Gabriel Vlase este vicepreședinte național al PSD, vicepreședinte al Camerei Deputaților și a condus majoritatea ședințelor Camerei Deputaților de la care a lipsit președintele forului, Liviu Dragnea.