''Salvini demonstează sentimente calde către noi şi avem relaţii constante cu Lega sa'', a afirmat Putin. 

Relaţia de încredere dintre Matteo şi Vladimir pare să existe cu adevărat, cu atât mai mult cu cât n-a avut repercusiuni negative recenta vizită a ministrului de Interne italian la Washington, la administraţia Trump. Salvini vrea să menţină relaţii bune atât cu Washingtonul, cât şi cu Moscova. Dar încrederea – şi aici îşi intră în rol vechiul prieten – trece pe la Berlusconi.

Poate avea încredere Putin în Salvini? Dialog incredibil!

O întrebare pusă personal de ţar cavalerului Berlusconi, asta cel puţin după câte a obţinut cotidianul Il Messaggero: ''Este un tip încă imatur?'', l-a întrebat Putin pe Berlusconi. Răspunsul? Într-un stil specific cavalerului: ''Este un băiat bine intenţionat, dar cu capul încă în nori'', a răspuns acesta. Apoi a adăugat: ''Mai devreme sau mai târziu, voi reuşi să-l mai potolesc''.

Deşi cu tonuri berlusconiene, o promovare substanţială a acelui Salvini , care, de fapt, nu-l aşează încă pe piedestalul politicii care contează. O părere care cântăreşte greu, fiindcă Putin îl consideră pe Silvio ''un lider de statură mondială'', adică pentru el părerea liderului Forza Italia contează. Şi încă cum. Iar după alte numeroase întrebări, în privat, seara s-a terminat cu o întâlnire a lui Putin cu greii politicii italiene. Şi complimentele lui Putin adresate vechiului prieten Belusconi: ''Bravo, Silvio, ai adunat 600 de mii de voturi la europarlamentare şi  mai avem multe chestiuni de făcut împreună'', a încheiat Ţarul de la Kremlin.

 

Te-ar putea interesa și: