Vladimir Putin, spionul complexat că nu a fost James Bond

Vladimir Putin, spionul complexat că nu a fost James Bond

Trecutul din KGB al lui Putin continuă să facă parte din mitologia care îl înconjoară pe liderul de la Kremlin, atât în Occident cât și la el acasă, în Rusia. Realitatea este mult mai prozaică: super-spionul a fost de fapt un mediocru.

Imaginea pe care Vladimir Putin și-a creat-o și întreținut-o cu grijă printr-un complex mecanism de propagandă este cea a unui luptător necruțător și ager pe „câmpul de bătălie ascuns”, un erou din filmele și serialele cu super-spioni sovietici după care se dădeau în vânt copiii pe vremea lui Brejnev. Un fel de James Bond à la russe.

Evident, realitatea a fost mult mai prozaică.

Cu prilejul aniversării a 90 de ani de existență, Arhiva Centrală de Stat a Documentelor Istorice și Politice din Sankt Petersburg a inaugurat recent o expoziție cu diverse documente declasificate. Printre ele, se află și o notă a KGB despre activitatea „tovarășului V.V. Putin”. În ea se arată că liderul rus a fost membru al Komsomolului (tineretul comunist) KGB din 1975 (când avea 23 de ani) și „își îmbunătățește constant nivelul ideologic și politic” și „abilitățile profesionale”, fiind „angajat activ în sistemul educațional al Partidului”.

Ne puteți urmări și pe Google News

În plus, „tovarășul V.V. Putin” este prezentat ca „stabil moral” (eufemism pentru „nu bea și nu e afemeiat) și ca o persoană care „se bucură de o binemeritată autoritate printre colegi”.

Nota se încheie cu observația că tânărul kaghebist practică sportul în timpul său liber, fiind Maestru al Sportului atât la judo cât și la sambo (arte marțiale rusești).

Un document care nespecialiștilor le poate părea sumar și banal, lăsându-i cu regretul cu nu dezvăluie mai nimic despre trecutul kaghebist al lui Putin.

Cu toate acestea, din austera notă, ochiul unui expert poate observa și deduce mult mai multe. Un astfel de expert este britanicul Mark Galeotti, profesor asociat la Royal Unites Services Institute, profesor onorific la UCL School of Slavonic & East European Studiei și autorul best-sellerului „We Need to Talk About Putin” („Trebuie să discutăm despre Putin”).

Într-o analiză publicată de  The Moscow Times, Galeotti pornește de la două observații: prima este că documentul a fost ales cu mare atenție pentru a nu dezvălui prea multe; a doua este că, potrivit caracterizării făcute, Putin apare ca un ofițer destoinic, serios, de nădejde, și cam atât. Nu un super-erou ci un om de sistem.

Acesta lucru s-a reflectat ulterior în cariera sa.

Un Astropuf la KGB

Deși a spus despre sine că a intrat în KGB de pe băncile școlii, în realitate Putin a devenit membru al serviciului la sfârșitul universității, în 1975. După o perioadă de formare la Unitatea 401 a KGB, el a fost repartizat la Al Doilea Directorat Principal, care se ocupa cu contrainformațiile.

Galeotti folosește o simpatică analogie cu Harry Potter: Directoratul II al lui Putin era un fel de Casă a Astropufilor, destinată mai ales recruților serioși și harnici, însă departe de Viperinii din Directoratul V (care monitoriza și persecuta disidenții) sau de Cercetașii ori Ochii-de-Șoim din elita Primului Directorat, care spiona în străinătate.

Putin era însă un tip ambițios, calitate care i-a permis să ajungă ulterior în Directoratul I, dar în continuare nu printre ași, cei care primeau misiuni în Occident. El a fost însărcinat să urmărească străini pentru potențială recrutare în orașul său natal Leningrad. După studii superioare la Institutul Steagul Roșu al KGB, numit Iuri Andropov după moartea acestuia în 1984, Putin a fost trimis la Dresda, datorită bunei cunoașteri a limbii germane.

Doar tehnic aceasta era o misiune a Directoratului I, nu și practic, scrie Galeotti. El nu recruta și dirija agenți, ci asigura legătura cu STASI (securitatea est-germană) și răspundea la întrebările Moscovei. Expertul britanic afirmă că Putin a dus aici o viață tihnită, beneficiind de privilegiile oferite de regimul comunist german, până la căderea Zidului Berlinului în 1989.

S-a întors tovarășul Putin, ce facem cu el?

Ofițerul a revenit acasă într-o țară aflată în criză, iar KGB-ul a părut că nu știe ce să facă cu el. A fost pus în rezervă activă, ceea ce l-a făcut să-și caute slujbe noi, întâi la Universitatea din Leningrad, apoi în echipa primarului orașului rebotezat între timp Sankt Petersburg, o rampă de lansare pentru cariera politică.

Adevărul este că Putin nu a deținut niciodată un post de direcție în sânul KGB, nici de șef de rețea, spune Galeotti. Nu s-a confruntat niciodată cu viața din birourile de la Lubianka (sediul serviciului), nici cu o veritabilă muncă de ofițer de informații în câmp deschis. A plecat cu gradul de locotenent-colonel, ceea ce înseamnă că a fost maximum maior (era un avantaj normal ca la părăsirea instituției să primești un grad în plus, pentru a-i rotunji pensia).

Potrivit tuturor mărturiilor disponibile, în scurta perioadă cât a fost director al FSB (noul nume al KGB), între iulie 1998 și martie 1999, Putin a fost un personaj pozitiv, fără a străluci. El a acceptat sfaturile cadrelor superioare, mulți dintre generalii care fuseseră adevăratele vedete ale KGB, în perioada activității sale ca ofițer.

Ceea ce poate părea firesc la orice „outsider”, de a apela la expertiza celor mai buni din instituție, la Putin avea o tentă patologică: nu era vorba de o apreciere pragmatică a calităților care lui îi lipseau, ci de o adevărată venerație pe care o purta așa-numiților „cekiști” din servicii.

Această slăbiciune s-a manifestat și în timpul președinției sale, spune Galeotti. Înclinația de a lua de bun tot ce spun serviciile și de a-și însuși integral viziunea lor despre lume, în detrimentul altor instituții (în special Ministerul de Externe) a devenit tot mai puternică pe măsură ce vechimea sa la Kremlin crește.

La fel, și folosirea intervenției directe a serviciilor pentru a-i rezolva problemele. Deși uneori a funcționat – adâncirea disensiunilor în sânul Occidentului, pe plan extern, sau decredibilizarea mișcării Navalnîi, pe plan intern – per ansamblu a creat o imagine proastă și „sovietică” Kremlinului.

În urma acestui credit necondiționat al lui Putin, serviciile secrete au devenit foarte puternice și foarte corupte. Până într-atât încât au ajuns să controleze politicile Rusiei și pe Putin însuși.