Editura Evenimentul si Capital

Putin intervine decisiv în Basarabia! Lupta lui Dodon cu „uzurpatorii puterii” din Republica Moldova, binecuvântată de la Kremlin

Autor: | | 1 Comentarii | 2555 Vizualizari

Vladimir Putin a dat asigurări că îl va sprijini pe preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, în actuala situaţie complicată din această ţară

"Noi, fără îndoială, îl vom sprijini şi pe preşedintele Dodon, şi pe actualii săi parteneri de coaliţie, pentru ca ei să scape în sfârşit de cei (...) care au uzurpat puterea până de curând în Moldova şi pentru ca, în pofida unor posibile contradicţii interne, să găsească forţe să conlucreze în interesele statului şi poporului moldovean. Fără îndoială, îi vom susţine", a declarat Vladimir Putin într-un interviu pentru compania de radio şi televiziune "Mir", scrie Agerpres.

Referindu-se la actuala stare de lucruri din Republica Moldova, Vladimir Putin a subliniat că "Moldova nu constituie o situaţie unică, ci cea mai reprezentativă, pentru că puterea în Moldova, la fel ca parţial în Ucraina, era, în sensul deplin şi total al acestui cuvânt, uzurpată de structuri oligarhice, care şi-au subordonat toate structurile de stat, toate absolut: şi domeniul justiţiei, şi parlamentul, totul".

"Adică, au câştigat pe seama poporului moldovean bani şi i-au lansat în circulaţie pentru a-şi întări propria bunăstare şi pârghiile de influenţă asupra statului", este de părere preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin.

În opinia lui Vladimir Putin, "ceea ce a fost făcut acum de preşedintele Dodon şi până de curând oponenţii săi din partea partidelor prooccidentale constituie, totuşi, un pas în direcţia construirii unui stat deplin, civilizat, modern".

Preşedintele moldovean Igor Dodon le-a mulţumit joi partenerilor externi pentru susţinerea parlamentului şi guvernului în contextul crizei politice din Republica Moldova. "Mulţumesc tuturor partenerilor noştri pentru susţinerea unui parlament legitim şi a unui guvern legitim!", a scris Dodon pe pagina sa de Facebook, postând aici şi interviul cu preşedintele rus Vladimir Putin.

Parlamentul de la Chişinău rezultat în urma alegerilor legislative din 24 februarie s-a reunit sâmbăta trecută după ce, în urma unor luni de negocieri politice, s-a reuşit formarea unei majorităţi între socialişti - câştigătorii alegerilor - şi blocul prooccidental ACUM, alianţa care a ieşit pe locul al treilea. De asemenea, a fost învestit un nou guvern, la conducerea căruia a fost numită lidera Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS), Maia Sandu.

Duminică, Curtea Constituţională a Republicii Moldova, care, potrivit unor observatori şi presei de la Chişinău, este aservită controversatului lider al Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, a decis suspendarea temporară a lui Igor Dodon din funcţia de preşedinte, iar premierul Pavel Filip a fost numit preşedinte interimar. De asemenea, Curtea Constituţională a emis o hotărâre prin care Parlamentul Republicii Moldova a fost dizolvat, noi alegeri fiind programate în 6 septembrie de guvernul Filip.

Dancila i-a dat LOVITURA lui Klaus Iohannis! Presedinte a rabufnit! Sar scantei pe scena politica

Pagina 1 din 1


Tag-uri: vladimir putin



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Internaţional

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI