Vladimir Putin a vizitat la Budapesta un monument dedicat soldaților sovietici, inclusiv celor care au participat la reprimarea Revoluției Ungare

Vladimir Putin a vizitat la Budapesta un monument dedicat soldaților sovietici, inclusiv celor care au participat la reprimarea Revoluției Ungare

Vizita preşedintelui rus Vladimir Putin la Budapesta a început cu o deplasare controversată la monumentul dedicat soldaţilor sovietici decedaţi în Al Doilea Război Mondial, dar şi în intervenţia din timpul Revoluţiei ungare din 1956, transmite politics.hu.

Monumentul sovietic, ridicat pe strada Fiuemi din Budapesta, face obiectul unui scandal legislativ.

La scurt timp după aterizarea pe aeroportul Franz Liszt, şeful statului rus s-a deplasat la cimitirul de pe strada Fiuemi unde sunt îngropaţi peste 7.000 militari ruşi, majoritatea decedaţi în Al Doilea Război Mondial. Putin a depus o coroană de flori la recent renovatul monumentul construit în memoria soldaţilor sovietici morţi în timpul Revoluţiei ungare din 1956.

Renovarea mormintelor şi a monumentelor, printre care unul cu două obeliscuri negre având stele roşii în vârf, a fost finanţată de un miliardar rus şi s-a desfăşurat între 2012 - 2014.

Ne puteți urmări și pe Google News

Inscripţia – „Recunoştinţă şi glorie eterne eroilor sovietici care şi-au sacrificat vieţile pentru eliberarea poporului ungar în timpul contrarevoluţiei din octombrie 1956” - a rămas neschimbată după renovarea monumentului.

Potrivit site-ului de ştiri 444.hu, preluat de Agerpres, inscripţia respectivă încalcă Legea Fundamentală ungară, amendată de actualul guvern condus de partidul Fidesz, care stipulează: „Libertatea noastră de azi a izvorât din Revoluţia din 1956”.

Mai mult, vizita lui Putin la respectivul monument reprezintă o încălcare a legislaţiei ungare, conform căreia oricine ''încearcă să nege, să se îndoiască (...) sau să justifice genocidul şi alte crime împotriva umanităţii, crime comise de sistemul comunist, urmează să fie pedepsit cu până la trei ani de închisoare''.

Vizita lui Vladimir Putin la Budapesta a stat şi la originea unui incident în urma căruia poliţia ungară a arestat o activistă de origine franceză a organizaţiei feministe Femen, în apropierea clădirii parlamentului ungar. Potrivit MTI, femeia, în vârstă de 26 de ani, a apărut topless în mijlocul fotografilor şi cameramanilor având pe fustă înscris sloganul ''Putin, go home!''.