Fostul ministru al Sănătății a declarat în cadrul unui interviu că posibilitatea de a fi renumit în funcție este încă valabilă.
Potrivit declarațiilor făcute de fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, acesta ar putea fi din nou propus de USR PLUS pentru portofoliul de la Sănătate. Voiculescu a declarat ca nu vede niciun motiv pentru care ar putea fi dat la o parte din a fi propus pentru Coaliție.
Afirmația a fost făcută într-un interviu la Europa FM, în contextul în care a vorbit despre necesitatea unei shimbări a modului în care se ocupă funcțiile din sistemul sanitar. Întrebat dacă este posibil să fie tot el propunerea Coaliției pentru ministerul Sănătății, Voiculescu a spus că este o variantă.
„Da, eu n-am văzut încă argumente prin care această variantă să fie complet scoasă de pe masă”, a spus Vlad Voiculescu.
Întrebat dacă la negocierile de astăzi din coaliție USR PLUS va merge cu propunerea ca el să fie din nou ministru al Sănătății, Voiculescu a răspuns că „asta e treaba Coaliției”.
„Dincolo de asta, nu e o funcție de carem să mă agăț și, în general, nu o să mă agăț de funcții. Dar, USR PLUS are niște lucruri de făcut în Sănătate”, a mai declarat fostul ministru al Sănătății.
Voiculescu și Cîțu, incompatibili
Vlad Voiculescu a declarat că demiterea sa din funcție nu a venit în urma unei analize a premierului. Fostul ministru mai admite că i-ar fi greu să lucreze cu premierul Florin Cîțu, căruia Alinața USR PLUS i-a restras sprijinul politic.
Vlad Voiculescu a fost demis din funcția de ministru al Sănătății în urma cu câteva zile, locul lui fiind ocupat de Florin Cîtu pe post de ministru interimar. Inițiat, Dan Barna era propus pentru a-i lua locul lui Voiculescu după de Klaus Iohannis a semnat decretul de revocare din funcție.
„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 14 aprilie 2021, decretul de revocare din funcția de membru al Guvernului a domnului Vlad Vasile Voiculescu, ministrul sănătății”, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.