Vlad Cosma, despre metodele de anchetă de la DNA Ploiești: „Procurorul Negulescu înjura martorii când le lua declarațiile. În permanență folosea un limbaj trivial”

Vlad Cosma a fost audiat la Înalta curte în procesul în care Sebastian Ghiță și fostul primar al Ploieștiului, Iulian Bădescu, au fost achitați în priimă instanță pentru acuzațiile de corupție aduse de procurorii DNA Ploiești. Vlad Cosma a dat detalii cu privire la modalitățile în care fostul procuror Mircea Negulascu, zis „Portocală”, obișnuia să obișnuia să fabrice dosare: înjurături, presiuni, amenințări.

Redăm fragmente din declarația lui Vlad Cosma, dată luni în fața judecătorilor. Fostul deputat a răspuns întrebărilor procurorului de ședință al DNA, puse prin intermediul președintelui completului de judecată:

Vlad Cosma: Nu îmi mai mențin declarația dată la DNA Ploiești. Declarațiile în fața procurorilor Negulescu, Onea și Deaconu Giluela au fost date sub constrângere.

În momentul în care eram audiat (…) sub o camera video era ascuns ofițerul de poliție judiciară Florea Gabriela care pe parcursul audierii mi-a suflat și m-a influențat. În acest sens am depus la completul de 3 două poze. Cu doua zile înainte de a fi audiat la ICCJ am fost audiat la DNA Ploiești unde Deaconu Giluela mi-a prezentat declarația și mi-a spus că urmează să fiu dus la ICCJ unde să îmi susțin declarația, dar am refuzat să fac acest lucru.

Procurorul Onea Lucian a intervenit și sub seria amenințărilor mi-a spus că sunt obligat să merg la ICCJ să îmi susțin declarația. Sens în care sa- și întâmplat...

Procuror DNA: De ce nu a adus la cunoștința completului de 3 faptul constrângerii care a dus la schimbarea declarației și a poziției procesuale?

Vlad Cosma: Așa cum am declarat la Completul de 5 și la Parchetul General - unde am depus o plângere penală care vizează pe procurorul Onea și, cel care stătea în neoficial în spate, Negulescu - am prezentat în detaliu modalitatea de constrângere sub care ma-m aflat eu și familia mea timp de 3 ani. Mă refer la tatăl și sora mea.

La momentul audierii din fața completului de 3 în permanență am fost păzit de polițistă, Florea Gabriela. Nu aveam cum să precizez la momentul respectiv starea în care mă aflam, dar am încercat să pozez și să înregistrez aceasta situație.

Din camera respectivă am făcut două poze. Una când nu era completul de judecători în sală și când doamna polițist cu declarația dată de mine la DNA  Ploiești în mână aștepta începerea audierii. Ea se inspira din declarația respectivă și îmi sufla ce să spun în fața instanței.

A doua poză era din sala în care erau și cei trei judecători, când din nou doamna Florea ascunsă după camera video îmi dicta răspunsurile la întrebările puse de instanță și care ținea legătura în permanență prin mesageria WhatsApp cu procurorul Onea...

La momentul audierii mai era un martor protejat, Răzvan Alexe. Deși nu trebuia să ne cunoaștem identitățile, acest lucru s-a întâmplat, pentru că eu și Răzvan Alexe am fost audiați simultan de către procurori la sediul PCA și DNA Ploiești, și am constatat în anii 2015-2017 că aceeași metodă de lucru a mai fost folosită - martorii aveau 2-3 identități protejate și erau audiați și câte cinci odată pentru a se corela declarațiile. Procurorul Negulescu înjura martorii când le lua declarațiile. În permanență folosea un limbaj trivial la adresa martorilor și a inculpaților Ghiță și Bădescu. Cu toate că am știut acest lucru, inclusiv în dosarul meu, mi-a fost frică să mă apăr. Nu am putut să mă apăr și să spun ceea ce văd și ceea ce știu.

Procuror DNA: Pozele și înregistrările pe care le-a făcut la DNA și în instanță erau o măsură de autoprotectie?

Vlad Cosma: Înregistrările și fotografiile pe care le-am făcut timp de doi ani au fost făcute pentru că legea era încalcată de cei trei procurori și polițista Florea. Din punctul meu de vedere, modalitatea de obținere a probelor în dosarele în care Negulescu își fixa țintele nu era legală.

Procuror DNA: Când și-a dat seama că era constrâns? Asistăm și acum la aceată constrângere?

Vlad Cosma: Momentul la care a început tot acest calvar - cel de la care am fost obligat să semnez diferite denunțuri și declarații de martor cu identitate protejată - a început în primăvara anului 2015 și a continuat până în ianuarie 2018, toate aceste aspecte fiind detaliate în peste 150 de pagini în declarația dată la Parchetul General și care sunt consemnate de procurori în ordonanța de aducere la cunoștință a calității de inculpat a celor trei procurori. Doresc să precizez că toate aceste lucruri au fost din propria inițiativă în fața Inspecției Judiciare, a Parchetului General și în 2014 în audiență la ministrul Justiției din acea vreme. Domnul Cazanciuc era ministrul Justiției. În 2015 a început constrângerea asupra mea, dar eu am prezentat încă din 2014 ceea ce vedeam și ceea ce făcea procurorul Negulescu. După  2018 constrângerea a încetat.

Procuror DNA: Constrângerea era fizică sau psihică? Adică dacă l-a bătut doamna polițist?

Vlad Cosma: Poate domnul procuror se amuză de ceea ce am trăit eu patru ani… Am fost amenințat, am fost șantajat, am avut interdicția (cerută de procurorul Onea) de a nu comunica cu tatăl meu în dosarul în care am fost și eu inculpat și trimis în judecată. Au fost formulate mai multe cereri de arestare împotriva mea și a familiei, sora mea a pierdut o sarcină în aceasta perioadă și din toate aceste lucruri consider că am fost constrâns atât psihic cât și fizic, deoarece amenințarea cu arestul poate reprezenta și o constrângere fizică. Mă refer la faptul că procurorul Negulescu se lauda cum pregătea celula 2 de la arestul de la Câmpina pentru cei care îi ieșeau din cuvânt. 

Magistraţii instanţei supreme l-au achitat, în septembrie 2017, pe fostul deputat Sebastian Ghiţă pentru dare de mită, instigare la abuz în serviciu şi spălare de bani, dar şi pe fostul primar al Ploieştiului, Iulian Bădescu, pentru luare de mită şi abuz în serviciu. Decizia nu e definitivă.

Procurorii au susţinut că Sebastian Ghiţă i-ar fi dat mită un imobil fostului primar al Ploieştiului, Iulian Bădescu, pentru ca acesta din urmă să finanţeze o asociaţie sportivă susţinută de Ghiţă, pentru a disimula provenienţa casei cei doi semnând un contract fictiv.