Vlad Cosma achitat de Tribunalul Prahova. Decizia nu este definitivă

Vlad Cosma achitat de Tribunalul Prahova. Decizia nu este definitivă

Fostul deputat Vlad Cosma a fost achitat, vineri, de magistrații Tribunalului Prahova în dosarul în care a fost cercetat pentru instigare la evaziune fiscală şi spălare de bani.

 

Respectivele acuzații vizau finanțarea ilegală a campaniei PSD Prahova din 2012. Decizia instanței nu este definitivă. Prejudiciul estimat în acest dosar se ridică la circa 200.000 de lei.

Achitări au fost date şi în cazul celorlalţi doi inculpaţi, oamenii de afaceri, Răzvan Alexe şi Lucian Petrică Uşurelu, cel din urmă administrator al firmei Allisano Business Park.

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit rechizitoriului, la începutul anului 2012, în perioada premergătoare alegerilor locale ce urmau să aibă loc în vara anului 2012, inculpatul Cosma Vlad Alexandru, la acea data preşedinte al Organizaţie de Tineret a PSD Prahova, l-a determinat pe inculpatul Uşurelu Petrica Lucian, administrator al Allisano Business Park SRL, în scopul disimulării sponsorizării ilegale a campaniei electorale, să înregistreze în contabilitatea societăţii factura fictiva nr. (...) emisă de SC Alex Design SRL, în valoare totală de 1.086.240 lei, cauzându-se un prejudiciu bugetului consolidat al statului în valoare de 210.240 lei, reprezentând TVA.

Factura fiscală menţionată, împreună cu alte documente justificative au fost puse la dispoziţia inculpatului Uşurelu Petrica Lucian de către inculpatul Alexe Răzvan. Ulterior, în datele de 10.04.2012 si 11.04.2012, Uşurelu Petrica Lucian, în aceeaşi calitate, cunoscând că banii provin din săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, a dispus efectuarea plăţii în conturile societăţii comerciale de tip fantomă Alex Design SRL, a sumei de 1.086.240 lei.

Vlad Cosma nu este la primul dosar penal. În 2016, a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, într-un dosar de corupţie. În acelaşi caz, tatăl lui, fostul preşedinte al CJ Prahova, Mircea Cosma, a primit 8 ani de detenţie.

Cei doi sunt acuzaţi că, între 2010 şi 2013, ar fi primit mită un milion de euro de la patronii unor firme de asfaltare şi deszăpezire ca să le acorde contracte.

În aprilie 2018, sentinţa a fost anulată de un complet de 5 judecători al ÎCCJ, condus chiar de vicepreşedintele instanţei supreme, Iulian Dragomir, pe fondul acuzaţiilor (nedovedite încă) privind fabricarea unor probe (în alte dosare) de către foştii procurori DNA Ploieşti, Lucian Onea şi Mircea Negulescu, zis Portocală, scrie g4media.ro.

Apoi a venit şi decizia CCR care a anulat sentinţele date de completurile de 3 judecători de la ÎCCJ pe motiv că aceste completuri nu erau specializate pe corupţie, aşa că procesul se va judeca de la zero la Tribunalul Prahova.