Manechinul Alina Puşcău va prezenta ediţia de miercuri a emisiunii "Euro Top 20", transmisă de postul MTV de la ora 16.30.
„Este visul oricărui tânăr să ajungă să prezinte o emisiune la MTV, iar pentru mine acest top a fost şansa perfectă de a mă prezenta publicului român exact aşa cum sunt“, a declarat Alina Puşcău. Alina a petrecut câteva ore în compania echipei MTV, la piscina unde au fost făcute filmările. „Am crezut că o să fie foarte greu, dar toată lumea a fost atât de relaxată încât totul a ieşit bine. A fost o experienţă plăcută şi diferită faţă de ce am facut până acum... m-am trezit peste noapte VJ MTV“, a mai spus Alina Puşcău.