Aşa cum notează Claudia Millian în Cartea mea de aduceri aminte, apartamentul lor a funcționat mulți ani ca loc de întâlnire a boemei bucureştene, familia găzduind nenumărate serate şi întâlniri pentru discuții libere între intelectualii vremii. Imediat după instalarea regimului comunist, locuința a devenit „colecție de interes public”, fiica lor, Mioara, asigurând tururi ghidate vizitatorilor. După 1990, apartamentul intră în patrimoniul Muzeului Literaturii Române, astăzi fiind un spațiu unic al memoriei familiei ce păstrează intactă atmosfera din anii în care era locuit. Pereţii ticsiţi de opere de artă amintesc deopotrivă sensibilitatea lor pentru frumos şi, mai ales, rolul central pe care l-au jucat pe scena culturală a momentului.

Comparat cu Guillaume Apollinaire

Cu această introducere în atmosferă își începe Valentina Iancu prezentarea albumului Casa Memorială Ion Minulescu și Claudia Millian, dedicat poetului care a debutat, în 1897, în revista Povestea vorbei, sub pseudonimul I. M. Nirvan. Vom urma, în continuare, firul desfășurat de Valentina Iancu în acest minunat univers al istoriei culturale în care vă invităm și pe dumnevoastră să ne fiți aproape.

Dar să aprofundăm, mai bine, cadrul schițat de autoare: „Poetul Ion Minulescu, din poziția de director general al Direcției Artelor în cadrul Ministerului Cultelor și Artelor (1922-1940), s-a ocupat şi de organizarea Salonului Oficial, devenind un sprijin permanent pentru scena creativă. A fost un susținător constant al moderniștilor și a sprijinit adesea avangarda locală. O notă publicată în revista Integral în 1925 îl descria astfel: «D-l Ion Minulescu spre deosebire de alţi scriitori de la noi, numai talente, a fost şi rămâne singurul animator care a fecundat arta şi literatura românească […] D-l Ion Minulescu e la noi faţă de noua generaţie artistică, ceea ce a fost Guillaume Apollinaire faţă de noua generaţie franceză. […] Din toată generaţia sa d-l Ion Minulescu, temperament universal şi dârz, aparţine încă integral sufletului celor tineri». Colecţia păstrată în apartamentul familiei arată subtil aceste legături care au marcat decisiv evoluţia culturii româneşti”.

Monștri sacri pe pereți

Un desen de mici dimensiuni realizat în tuş de Horațiu Dumitriu, un creator astăzi uitat, îl plasează simbolic pe Minulescu în mijlocul avangardei: Minuletti il futurista. Poetul este reprezentat așezat pe celebra sculptură Domnişoara Pogany a lui Brâncuși, cu picioarele într-un lighean din care ies aburi tricolori (aluzie la romanul Roșu, galben și albastru pe care l-a publicat în 1924) – evidențiază Valentina Iancu. Imediat, completează: „Poetul a fost unul dintre puținii intelectuali români care l-au înţeles pe Brâncuşi în profunzime, l-a susținut de la început şi a scris elogios la adresa lui când majoritatea intelectualilor români priveau cu suspiciune demersul lui sculptural. Lucrarea lui Horaţiu Dumitriu surprinde această vizionară deschidere spre nou printr-o serie de referințe semnificative pentru activitatea poetului: Minulescu citește ziarul Viitorul sub privirea îngrijorată a bustului naționalistului conservator Octavian Goga. Poartă o ținută chic: pantaloni scurți cu bretele, un aspect relaxat care indică modernitatea avant la lettre a poetului. Horaţiu Dumitriu completează acest portret cu o epigramă în josul paginii, pe care Andrei Pintilie o vede cam «lipsită de har»; cu inscripția Integral pe pantalonii poetului şi secera şi ciocanul la spate, lucrarea reprezintă un veritabil document, martor al avangardismului minulescian”.

Arta femeilor

De altfel, mărturie stau toate portretele care i-au fost făcute de-a lungul timpului de unii dintre cei mai valoroşi artişti ai momentului, dintre care aproximativ 20 au rămas în colecţia familiei. „Păstrate, în cea mai mare parte, în fosta lui locuinţă, azi muzeu, picturile, desenele şi gravurile ce ni-l înfăţişează, de la fugara schiţă creionată pe un colţ de masă, în vreuna dintre ședinţele multiplelor comisii şi jurii de selecţie a operelor, la saloanele oficiale sau în cabinetul său de director general al artelor din ministerul de resort, şi până la pânza cu ţel reprezentativ, la uleiul realizat conform unei comenzi oficiale, în vederea amplasării portretului în foaierul Teatrului Naţional ori în altă instituţie slujită de poetul animator cultural, alcătuiesc un film de imagini cu ajutorul cărora fizionomia caracteristică a popularei figuri, devenită între cele două războaie emblemă, parcă, a boemei literare bucureştene, ne poate fi astăzi de mare folos pentru reconstituirea psihologiei scriitorului”, nota, la rândul lui, Ion Frunzetti (Ion Minulescu văzut de artişti plastici, în volumul În căutarea tradiţiei, Editura Meridiane, Bucureşti, 1998).

Victor Brauner, Oscar Han, Iosif Iser, Camil Ressu, Ion Theodorescu Sion, Jean Alexandru Steriadi sau Alexandru Ziffer sunt doar câţiva dintre reprezentanţii de vârf ai modernismului românesc care l-au portretizat pe Minulescu. De Iosif Iser l-a legat o prietenie lungă şi o serie de colaborări, artistul ilustrând multe dintre volumele sale – dezvăluie, în continuare, Valentina Iancu. „Ion Minulescu s-a cunoscut cu Iser încă din copilăria lor, la Piteşti. Au urmat şcoala împreună şi acum, în prima lor tinereţe, afinităţi artistice i-au apropiat cu o solidaritate de nezdruncinat”, scria, cândva, Claudia Millian (Cartea mea de aduceri aminte, Editura Cartea Românească, București, 1973, p.262).

Mângâind în fugă paginile acestea splendide, adulmecându-le cerneala și culorile, facem loc și ultimului gând transpus pe hârtie de Valentina Iancu: „Colecţia de artă Ion Minulescu, alcătuită cu ajutorul Claudiei Millian, are în primul rând o valoare istorică şi memorială, atestând centralitatea poziţiei pe care poetul a ocupat-o în susţinerea artelor plastice. Nenumăratele portrete care reprezintă familia demonstrează relaţiile apropiate pe care acesta le-a avut cu mulţi dintre cei mai importanţi creatori ai momentului”. Ultimele tușe (pentru a păstra un pic de spațiu și pentru ilustrare): „Deşi avea posibilităţi financiare reduse comparativ cu alţi colecţionari ai vremii ca Zambaccian, Iosif Dona, Anastase Simu sau Kalinderu, Ion Minulescu a reuşit să devină un ultim mecena spiritual al artei româneşti. Nu în ultimul rând, privită prin filtrul recent al studiilor de gen, colecţia este cu atât mai actuală datorită prezenţei acestei nişe marginalizate: arta femeilor”.

 

Te-ar putea interesa și: