Duminică, 14 octombrie 2918, Administrația prezidențială a dat publicității un Comunicat care anunța chiar din primele rînduri: „Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, efectuează, în perioada 14-17 octombrie a.c., o vizită de stat în Republica Italiană.”

Comentatorii de politică externă din Europa, atenți la manevrele diplomatice din cadrul Uniunii Europene, într-o perioadă de puternice clătinări ale bărcii europene, gata să ia apă, vor fi tresărit luînd cunoștință de această veste.

Mamma mia! vor fi strigat italienii, de obicei primii cînd e vorba de gălăgie, președintele României face o vizită în Italia!

Alte și alte strigăte în alte limbi – Mon Dieu! My God! Boje Moi!– vor fi exprimat surprinderea față de o astfel de manevră diplomatică.

O surprindere pe deplin explicabilă. Noul guvern de al Italiei, condus de Giuseppe Conte, al Coaliției Mișcarea Cinci Stele – Liga Nordului, a intrat într-un război deschis și răsunător cu Comisia Europeană. Punctele de conflict sînt multe, de la politica față de imigranți pînă la bugetul propus de Guvern. Prin toate trece, ca o trăsătură de esență, rebeliunea Italiei față de ceea ce se numește Birocrația de lux de la Bruxelles. Una dintre cele mai mari țări ale Uniunii Europene s-a înscris astfel în Gruparea statelor rebele față de politica centralizatoare a Comisiei Europene.

România se remarcă însă în concert european prin incredibila slugărnicie față de Bruxelles. Preluată total de Klaus Iohannis, în contextul unei paralizii a ministerului de Externe, condus de Teodor Meleșcanu, omul surîsurilor dulci în toate părțile, politica externă a României se rezumă la aprobarea nătîngă a deciziilor anapoda de la Bruxelles, multe contrare intereselor naționale. Țara care s-a evidențiat sub Nicolae Ceaușescu prin politica de demnitate națională în fața expansionismului rusesc trece acum drept fata în casă a Germaniei, stăpîna Comisiei Europene. În toate problemele controversate ale Comisiei Europene România e folosită de Germania ca maidanezul care latră la țările rebele. Pe drept cuvînt România, dînd curs tradiției fanariote de pupături de papuc, e considerată proasta Europei de Est.

Pentru comentatorul de politică externă vizita unui șef de stat într-un alt stat, chiar și în interiorul Uniunii Europene are semnificații deosebite. Se știe că șefii de stat, premierii nu se duc în alte țări cu ușurința cu care cetățenii simpli merg dintr-un centru comercial străin într-altul. Înainte de a programa o vizită, o administrație se întreabă:

De ce o vizită acum?

Ce semnificație va primi vizita în cancelariile europene?

Ce se urmărește prin această vizită în planul relațiilor bilaterale și al celor europene?

Ce documente vor fi semnate și dacă vor documente, ce urmărim noi prin semnarea lor?

Ce demnitari ai țării respective vor însoți pe președinte?

Poziția net diferită a României de cea a Italiei față de Bruxelles a făcut ca vizita lui Klaus Iohannis să stîrnească un interes mult mai mare decît alte manevre diplomatice de pe Continent.

Comentatorii s-au întrebat ce urmărește România prin această vizită la un asemenea nivel. Vrea cumva să dea cu sîc Birocrației de la Bruxelles care s-a năpustit asupra României cu aceleași topoare de măcelar ca și asupra Italiei? Nu de alta, dar a face acum, în toiul Războiului dintre Roma și Bruxelles, o vizită de stat a președintelui țării, primește semnificația unui dat cu cotul în coasta celor din Comisia Europeană. Sau cumva România folosește această vizită pentru a-i potoli pe italieni față de Bruxelles încercînd să-i convingă de adevărul zicalei Capul plecat sabia nu-l taie?

 Cele trei zile de vizită au cuprins și multe momente de protocol fără conținut:

Împărțirea de decorații, iluminarea Columnei, vernisarea unei expoziții dedicate lui Ovidiu, depunerea unei coroane de flori. Vizita a cuprins și întîlniri cu membri ai Diasporei, acțiuni care n-au trecut dincolo de hotarele protocolului gol de conținut. Comunicatul despre cea de a doua zi a vizitei se referă la convorbirile avute de Klaus Iohannis cu oficialitățile italiene:

„A doua zi a vizitei de stat a Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, în Republica Italiană a inclus convorbiri oficiale cu Președintele Italiei, domnul Sergio Mattarella, cu Președintele Consiliului de Miniștri, domnul Giuseppe Conte, și cu Președintele Senatului, doamna Maria Elisabetta Alberti Casellati.”

Orice observator al lumii internaționale știe că acestea sînt momentele care contează într-o vizită oficială. În cazul Italiei, deși Klaus Iohannis a pariat pe întîlnirea cu președintele Sergio Mattarela, momentul important rămîne cel al întîlnirii cu premierul Giuseppe Conte. Din documentele acestei întîlniri comentatorul de politică externă poate găsi răspunsul la întrebările iscate de vizita lui Klaus Iohannis în Italia, tocmai acum, cînd Italia e în plină rebeliune față de Bruxelles. Despre ce s-a discutat la întîlnire comentatorul nu deține decît un singur document: Comunicatul președinției române despre cea de a doua zi a vizitei:

„Președintele României a prezentat prioritățile țării noastre pe perioada exercitării Președinției Consiliului UE de anul viitor, unul dintre subiectele principale pe durata mandatului României urmînd a fi procesul de reflecție privind viitorul Europei. Președintele Consiliului de Miniștri a exprimat întreg sprijinul Italiei pentru Președinția României la Consiliul UE.

Președintele Klaus Iohannis a subliniat faptul că dimensiunea externă a migrației rămîne o componentă esențială în acțiunile Uniunii pentru gestionarea migrației ilegale, care necesită o cooperare mai strînsă. De asemenea, Președintele României a evidențiat faptul că, pentru o abordare cuprinzătoare a migrației, este necesară stabilirea unui echilibru corect între măsurile pe termen scurt, care au drept scop salvarea vieților pe mare și îmbunătățirea protecției frontierelor, și cele pe termen lung, care vizează soluționarea cauzelor profunde ale migrației. În acest context, cei doi înalți oficiali au făcut un schimb de opinii cu privire la situația din Libia.”

Care e poziția României față de rebeliunea italiană? Care e poziția României față de viziunea italiană în chestiunea migrației? I-a promis Klaus Iohannis lui Conte sprijinul Românei în războiul cu Uniunea Europeană sau dimpotrivă Klaus Iohannis l-a mustrat pe interlocutor, pentru că pune în pericol unitatea Uniunii? Oricît și-ar bate capul comentatorul, din textul Comunicatului n-ar putea desluși nimic în privința acestor întrebări. Dacă respectivul comentator e de pe vremea URSS va recunoaște în acest Comunicat capacitatea formidabilă a Moscovei de a turna apă în vinul oricărui Comunicat despre vreo reuniune a partidelor frățești.

Ce nu se poate spune printr-un Comunicat se destănuie opiniei publice prin reportajele trimise de la fața locului de ziariștii care l-au însoțit pe președinte în vizită.

Am fost în cîteva delegații de presă cu Ion Iliescu. După fiecare astfel de întîlnire Corina Crețu, un excelent purtător de cuvînt, strîngea ziariștii și le spunea cam ce s-a discutat la întîlnire, cerînd invocarea celebrului din surse. De regulă însă, Ion Iliescu ținea o conferință de presă. Au fost ziariști care l-au însoțit pe Klaus Iohannis în vizita din Italia ? Presupun c-au fost. Au fost însă degeaba. Din presa română comentatorul de politică externă n-a putut afla nimic despre cele discutate cu oficialitățile italiene în chestiunile controversate de politică externă. Un moment crucial în analiza comentatorului de politică externă se referă la primirea făcută vizitei în România. Mai ales pentru că e vorba de Italia de azi, țară în război cu Uniunea Europeană, sedusă tot mai mult de suveranismul de tip maghiar sau polonez sau chiar trumpist, reacțiile politicienilor, comentariile liderilor de opinie, articolele despre vizită sînt semnificative pentru un bilanț al noii inițiative a României. Stupoarea comentatorului de politică externă e greu de descris.

Nici un partid politic n-a avut o poziției față de vizită, nici un politician n-a comentat-o, nici măcar pe facebook. Vizitei nu i-a fost consacrat nici un talk-show în prime time, nici un editorial într-o publicație quality.

A trecut vizita neobservată în România?

Nu, n-a trecut. Dimpotrivă a fost una dintre vizitele de politică externă din postdecembrism de mare răsunet în România.

Nu, nu prin conținutul discuțiilor, prin întelegerile încheiate, prin declarațiile comune, prin documentele semnate. Nu prin Klaus Iohannis, ci prin nevastă-sa, Carmen Iohannis.

Ținuta lui Carmen Iohannis, nepotrivită cu vîrsta și cu împrejurările – rochie roz cu picățele, scurtă, fără ciorapi și în sandale - a fost comentată și răscomentată în România.

Klaus Iohannis are toate șansele să rămînă în Istoria României prin vizita de stat în Italia lui 2018.

Ditamai vizita de stat după 45 de ani a unui șef de stat român într-una dintre cele mai importante țări ale Europei despre care s-a reținut doar rochița nevestei!