Evenimentul Zilei > International > Vizita istorică a Papei Francisc în Irak. Slujbă pe stadion și rugăciuni la bisericile devastate de ISIS
Vizita istorică a Papei Francisc în Irak. Slujbă pe stadion și rugăciuni la bisericile devastate de ISIS

Vizita istorică a Papei Francisc în Irak. Slujbă pe stadion și rugăciuni la bisericile devastate de ISIS

Papa Francisc va merge duminică, în a treia zi a vizitei sale istorice în Irak, în părţi din nordul ţării care au fost controlate din 2014 de organizaţia Stat Islamic, ai cărei militanţi au distrus şi jefuit biserici, şi unde creştinii au revenit după înfrângerea ei, în 2017.

Vizita istorică a Papei Francisc în Irak.

Papa va ţine o slujbă pe un stadion de fotbal din oraşul Irbil, la care sunt aşteptaţi să participe până la 10.000 de oameni. Autorităţile se tem că ritualul ar putea duce la răspândirea Covid-19. În ultima lună, în Irak a fost remarcată o creştere a numărului de contaminări şi, pe lângă temerile privind securitatea Papei, aceasta este una dintre cele mai riscante vizite.

Liderul Bisericii Catolice şi membrii ai echipei sale au fost vaccinaţi împotriva Covid-19, însă în Irak abia săptămâna trecută au ajuns primele doze de vaccin.

Aproximativ 10.000 de forţe de securitate irakiene au fost mobilizate pentru protecţia Papei în timpul vizitei sale de patru zile.

Suveranul Pontif a ajuns vineri la Bagdad. Aceasta este prima călătorie internaţională a lui de la începutul pandemiei şi prima vizită papală în această ţară.

Anumite grupări militante şiite s-au opus vizitei liderului catolic, sugerând că aceasta sporeşte implicarea Vestului în problemele interne ale ţării.

Sâmbătă dimineaţă, Papa Francisc a avut o discuţie de 50 de minute cu liderul spiritual al musulmanilor şiiţi din Irak, Marele Ayatollah Ali al-Sistani, centrată pe pacea în regiune. Audienţele cu liderul spiritual şiit sunt rare, iar Francisc este primul papă care a reuşit să se întâlnească cu Ayatollahul.

Papa Francisc, un nou eveniment istoric în cadrul vizitei din Irak. O întâlnire ce părea a fi imposibilă

Duminică, Papa va vizita Mosul, bază a Stat Islamic timp de trei ani, unde se va ruga pentru victimele războiului cu musulmanii suniţi, în care au murit zeci de mii de civili.

Va ajunge apoi la cea mai mare biserică din Irak, din apropiere de Qaraqosh, care a fost parţial distrusă de Stat Islamic, unde creştinii au revenit după infrângerea grupării.

De când a ajuns în Bagdad, Papa Francisc a făcut apel la încheierea violenţelor şi a extremismului. Creştinii de aici, a spus el, ar trebui să aibă un rol proeminent ca cetăţeni, cu drepturi depline, libertăţi şi responsabilităţi.

După întrevederea cu Ayatollahul, liderul catolic a vizitat oraşul antic Ur, despre care se spune că este locul naşterii profetului Abraham, care este venerat în iudaism, creştinism şi islam.

Acolo, potrivit BBC, el a spus: „Noi, credincioşii, nu putem rămâne tăcuţi când terorismul abuzează religia… să nu permitem ca lumina raiului să fie umbrită de nori de ură”.

Minoritatea creştină din Irak, una dintre cele mai vechi comunităţi creştine din lume, a înregistrat o scădere semnificativă în ultimele două decenii, de la 1,4 milioane de credincioşi la aproximativ 250.000, reprezentând mai puţin de 1% din populaţie.

Mulţi dintre ei au părăsit ţara din cauza violenţelor începute în 2003, pentru a-l înlătura pe Saddam Hussein de la conducere. Zeci de mii au fost strămutaţi când organizaţia Stat Islamic a invadat nordul Irakului în 2014, distrugând biserici, confiscându-le proprietăţile şi punându-le în vedere că pot plăti taxe, se pot converti, pot pleca sau vor fi ucişi.

Creştinismul a apărut pe teritoriul Irakului de astăzi în primul secol din era noastră.