Vizer: "Dau cu Putin de pământ!"

La deschiderea Jocurilor Olimpice de la Beijing, programată mâine după-amiază, sunt aşteptate sute de personalităţi din întreaga lume. Printre acestea se numără şi Traian Băsescu, preşedintele României, dar şi rusul Vladimir Putin, unul dintre cei mai influenţi oameni de pe planetă. La Beijing a ajuns deja şi românul Marius Vizer, preşedintele Federaţiei Internaţionale de Judo, bun prieten cu fostul preşedinte rus Putin.

„Ne-am cunoscut cu mulţi ani în urmă, evident datorită judoului. Am rămas apropiaţi. Să ştiţi că nu îmi e frică să dau cu Putin de pământ, dacă ne întrecem forţele la judo! Pe saltea, toată lumea e egală“, ne-a declarat ieri Vizer, care are şansa de a deveni primul român, după Alexandru Şiperco, membru al CIO.

Alături de Vizer, România mai are două persoane influente la această ediţie a Jocurilor. Mircea Sandu, preşedintele FRF, este membru în Comitetul de Organizare al turneului olimpic de fotbal, iar Rudel Obreja, şeful Federaţiei Române de Box, este coordonatorul turneului olimpic de box.

Corespondenţă din Beijing