Vremea rea ne lasă în întuneric. Zeci de localități nu au curent

Aproape 30 de localități au rămas fără energie electrică. Mai multe echipe Enel încearcă să repare avariile create de viscol, însă, intervenţia lor este îngreunată de accesul dificil şi de vizibilitatea redusă.

UPDATE 14.02: 82 de echipe Enel sunt pe teren pentru lucrări de remediere a avariilor      Enel a mobilizat 82 de echipe de intervenţie pentru restabilirea alimentării cu energie electrică a localităţilor afectate de ninsorile şi vântul extrem de puternic din ultimele 24 de ore.

Enel precizează că în judeţul Ilfov au rămas nealimentate total două linii electrice aeriene, iar alte opt au fost avariate parţial. De asemenea, 104 posturi de transformare au fost afectate parţial în 11 localităţi (zonele Buftea, Roşu Popeşti Leordeni).

În judeţul Giurgiu au rămas nealimentate total opt linii electrice aeriene, iar alte nouă au fost avariate parţial. 104 posturi de transformare au fost afectate în 60 de localităţi (zona de nord a judeţului Giurgiu - Ghimpaţi, Ogrezeni, Bolintin)

În Bucureşti, erau înregistrate 19 deranjamente colective în zona străzilor Constantin Bălan, Flautului, Brezoi, Popa Nae, Topologului, Poenaru Vasile, Şoseaua Alexandriei, Valea Albă, Toporaşi) şi patru transformatoare afectate. În zona Moara Lujerului, Fabrica de Pâine, Mihail Sebastian au fost înregistrate peste 500 sesizări.

Pe fondul condiţiilor meteo deosebite au fost sparţi izolatori de reţea, au fost rupte cordoane şi conductoare, copaci sau crengi au căzut pe liniile electrice aeriene. Probleme cu alimentarea cu energia electrică în sudul țării în această dimineață 28 de localităţi din judeţele Constanţa, Ialomiţa şi Călăraşi nu au energie electrică, din cauza viscolului, iar pentru remedierea avariilor au fost trimise pe teren 90 de echipe, anunță reprezentanţii Enel Distribuţie Dobrogea.

Șase localităţi din judeţul Constanţa - Lumina, Cogealac parţial, Fântânele, Tariverde, Tudor Vladimirescu, Dropia, dar şi un cartier din oraşul Năvodari, nu au energie electrică. Din cauza viscolului au fost avariate parţial cinci linii de medie tensiune şi 38 de posturi de transformare, un stâlp de medie tensiune a fost rupt, iar un post de tranformare a ars în urma unui scurtcircuit.

În judeţul Ialomiţa sunt nealimentate parţial şase linii de medie tensiune şi 22 de posturi de transformare, cinci localităţile fiind afectate: Dridu-Snagov, Manasia, Marsilieni, Crăsani şi Sudiţi.

În judeţul Călăraşi sunt nealimentate patru linii de medie tensiune, două linii de medie tensiune au suferit avarii parţiale, rămânând fără tensiune 141 de posturi de transformare, fiind afectată alimentarea cu electriciate a 17 localităţi: Valea lui Soare, Spantov, Stanca, Clinciu, Chiselet, Mănăstirea, Coconi, Sultana, Vărăşti, Dorobanţu, Fundulea, Belciugatele, Candeasca, Cojeşti, Bogata, Smârdan şi Ciocăneşti.

În judeţul Tulcea s-a declanşat o avarie pe o linie de medie tensiune, fără să se înregistreze consumatori fără electricitate, dar în urma avariilor anterioare 33 de stâlpi de medie tersiune au fost dărâmaţi în zona Baia, furnizarea de electrictate realizându-se prin scheme electrice secundare.

"Echipele noastre întâmpină mari dificultăţi în a ajunge la locul avariilor din cauza drumurilor înzăpezite şi a coloanelor de maşini blocate. Colaborăm cu autorităţile locale, cu care păstrăm un contact permanent şi care sprijină intervenţia echipelor Enel", a declarat purtătorul de cuvânt al Enel Dobrogea, Johanna Scântee.

Fără curent și în Capitală

Probleme se înregistrau în acestă dimineață și în alte zone, inclusiv în Capitală, informează și Enel Distribuţie Muntenia

În judetul Ilfov sunt afectate parţial 11 localităţi (zonele Buftea, Roşu, Popeşti Leordeni).

În judetul Giurgiu sunt afectate 60 localităţi (zona de nord a judetului Giurgiu-Ghimpaţi, Ogrezeni, Bolintin).

În București dimineața erau inregistrate 19 deranjamente colective (Constantin Bălan, Flautului, Brezoi, Popa Nae, Topologului, Poenaru Vasile, Şoseaua Alexandriei, Valea Albă, Toporaşi), patru transformatoare afectate (zona Moara Lujerului, Fabrica de Pâine, Mihail Sebastian) şi peste 500 sesizări.

Printre cauzele care au dus la producerea incidentelor, pe fondul condiţiilor meteo deosebite, se numără izolatori sparţi, cordoane şi conductoare rupte, tije retezate, copaci sau crengi căzute pe liniile electrice aeriene.

Sunt mobilizate 82 echipe Enel Distribuţie Muntenia şi ale contractorilor pentru restabilirea în cel mai scurt timp a alimentării cu energie electrică a consumatorilor.

"Echipele noastre întâmpină mari dificultăţi în a ajunge la locul avariilor din cauza drumurilor înzăpezite şi a coloanelor de maşini blocate. Colaborăm cu autorităţile locale, cu care păstram un contact permanent şi care sprijină intervenţia echipelor Enel", arată sursa citată.