Visa: Economia subterană deţine 33% din PIB

Pe timp de criză, din ce în ce mai mulţi agenţi economici caută metode alternative pentru a reduce costurile, printre acestea numărându-se şi soluţii ce ţin de economia subterană.

Potrivit unui studiu Visa Europe, realizat de către compania compania de consultanţă AT Kearney şi Friedrich Schneider, ţara noastră ocupă locul cinci în Europa după ponderea economiei subterane în PIB în 2008, cu un procent de 33%.

Astfel, România se află pe locul cinci în Europa, după Letonia, Bulgaria, Estonia şi Croaţia.

Producţia, construcţiile şi comerţul sunt doar câteva dintre sectoarele în care economia subterană depăşeşte o treime din contribuţia la PIB a sectorului, dar aceasta este mult mai extinsă în alte domenii precum transport, hoteluri sau restaurante.

Locuri de muncă la negru De asemenea, România înregistrează valori ridicate ale economiei subterane în majoritatea industriilor.

"Cazurile tipice ţin de deţinerea mai multor locuri de muncă, dintre care o parte sunt la negru, larga răspândire a muncii şi plăţii la negru în domeniul serviciilor: de la zugrăvit, îngrijirea copiilor, meditaţii şcolare, servicii medicale, mergând până la dezvoltarea de pagini web. De regulă, în aceste domenii, majoritatea salariilor sunt plătite în numerar. Un alt exemplu vine din industria turismului, unde există un număr mare de locuri de cazare neînregistrate în staţiunile de pe litoral, în staţiunile montane cât şi în Deltă", se arată în comunicatul Visa.