Viralul zilei, Ioana Mihăilă: „Lipsa medicamentelor este o problemă, dar ocupă prea mult din discuţia publică, raportat la importanţa ei”

Viralul zilei, Ioana Mihăilă: „Lipsa medicamentelor este o problemă, dar ocupă prea mult din discuţia publică, raportat la importanţa ei” sursă: EvZ

Declarații uluitoare făcute de Ioana Mihăilă, miercuri seară, 3 noiembrie. Fostul ministru al Sănătății a spus că „medicamentele nu rezolvă problema” bolii COVID-19, însă lipsa acestora reprezintă o problemă. Cu toate acestea, „este o temă care ocupă prea mult din discuția publică, raportat la importanța ei”, s-a exprimat Ioana Mihăilă. 

Lipsa medicamentelor, un subiect prea des dezbătut

„Trebuie să înţelegem că medicamentele nu rezolvă problema. Lipsa medicamentelor de acum este o problemă, dar este o temă care ocupă prea mult din discuţia publică, raportat la importanţa ei. La 1.000 de pacienţi care sunt trataţi cu Remdesivir, 12 sunt salvaţi. E nevoie să tratăm 1.000 de pacienţi cu Tocilizumab ca să salvăm 30. Asta în contextul în care, pentru vaccinare, riscul de mortalitate scade de 20-30 de ori. Diferenţa este enormă între ce face vaccinul pentru reducerea mortalităţii, pentru a scădea riscul de a muri de infecţia COVID-19 şi ce fac medicamentele”, a declarat Ioana Mihăilă, miercuri seară.

Mihăilă recomandă românilor să nu își pună speranțele în „unele medicamente”

Fostul ministru al Sănătății a spus că recomandarea sa pentru cetățeni e să nu se bazeze pe unele medicamente care „nu sunt salvatoare în acest moment”. Ioana Mihăilă a precizat că „există rapoarte ale organizațiilor Comisiei Europene” care „nu recomandă administrarea de Favipiravir în tratamentul COVID-19”. Medicamentul este, cu toate acestea, recomandat a fi administrat în formele ușoare și medii de infecție cu coronavirus, în prima săptămână de boală, potrivit Protocolului Național de tratament al bolnavilor infectați cu virusul SARS-COV-2, citat pe site-ul Ministerului Sănătății.

„Medicii de familie şi medicii specialişti trebuie să prescrie medicină bazată pe dovezi. Nu părerile personale, nu părerile importatorilor sau distribuitorilor de medicamente, nu părerile domnului Becali, nu părerile doamnei Şoşoacă. Nu acestea trebuie să stea la baza prescrierii medicamentelor. Dacă dovezile, aşa cum au fost prezentate şi analizate de către instituţii de prestigiu, arată că pentru Favipiravir nu există indicaţie, înseamnă că în acest moment Favipiravir nu are indicaţie să fie administrat”, a mai transmis Ioana Mihăilă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Fostul ministru USR al Sănătății a fost întrebat despre contextul în care a fost aprobat Favipiravirul, având în vedere afirmațiile expuse anterior. „În mandatul meu Favipiravir a fost aprobat, dar nu ministrul îl aprobă. Există Comisia de boli infecțioase care recomandă Ghidul. Informaţia ştiinţifică nu vine de la ministru. (...) Nu spun că Favipiravir are eficienţă zero, spun doar că, aşa cum recomandă instituţiile europene, el nu are indicaţie de a fi prescris”, a răspuns Ioana Mihăilă.

Declarații surprinzătoare pe tema paturilor ATI

În legătură cu necesarul de paturi ATI în valul patru al pandemiei de coronavirus, Ioana Mihăilă a explicat că numărul acestora a crescut în funcție de trebuințe raportat la situația pandemică. Nu puteau fi blocate 1.600 de paturi, când necesarul era de 460.

„În 9 septembrie erau operaţionale, aşa cum a fost raportat în sistemele de raportare, erau disponibile 800 de paturi ATI şi erau ocupate 460 de paturi. Ar fi fost logic să avem 1.600 de paturi disponibile când aveam nevoie de 460? Ele au crescut treptat”, a spus Ioana Mihăilă.

INSP a informat, însă, autoritățile că pentru luna septembrie necesarul de paturi se ridica la un număr de 1.400, potrivit Antena 3.

„Nu e vorba că nu sunt paturi ATI, nu sunt paturi faţă de ce rată de incidenţă este acum. Aşa că lucrurile trebuie privite din două perspective: 1 - cea legată de paturi, 2 - de ce avem aceste incidenţe şi de ce avem această nevoie de paturi aşa crescută. Trebuie să înţelegem că paturile nu sunt mobilă. Avem dotări în spitale, aparatură şi paturi există, dar lângă paturile alea trebuie personal calificat. Durează 11 ani să formezi un medic de terapie intensivă, durează 3-4 ani pentru asistentă medicală plus formarea la locul de muncă”, a mai spus fostul ministru al Sănătății la Profit News.