Viorica din Clejani, replică cu subînțeles pentru Nelson Mondialu. Cum a răspuns acuzațiilor de adulter

Viorica din Clejani, replică cu subînțeles pentru Nelson Mondialu. Cum a răspuns acuzațiilor de adulter Sursa foto:

Confruntată cu acuzații de adulter, din partea lui Nelson Mondialu, Viorica de la Clejani a făcut o postare pe Instagram, care poate fi privită și ca o replică.

Viorica de la Clejani a postat, în urmă cu câteva ore, pe contul său de Instagram, un videoclip, de la o petrecere. Clipul poate fi privit și ca o replică, fără cuvinte, dar plină de înțelesuri, pe care soția lui Ionică i-o dă lui Nelson Mondialu.

În urmă cu aproape 2 săptămâni, acesta a povestit că, în urmă cu patru ani, cunoscutul cuplu de lăutari din Clejani ar fi ajuns în pragul divorțului. Vina i-ar fi aparținut Vioricăi, care ar fi avut o relație extraconjugală cu un toboșar.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Acum trei sau patru ani, Ioniță și Viorica au fost la un pas să se despartă. A fost mare scandal. Viorica l-a înșelat cu toboșarul de la «10 Prăjini». Vă spun din sursă sigură, eu nu mă joc cu vorbele. A dat toboșarul în ea cum dă surdu-n clopot. Toată lumea de la București cunoaște situația. Dar, asta este, ce dracu’ tot o ascundem? Dă-o în supărare de treabă!”, spunea Nelson Mondialu pentru Cancan.

În clipul postat pe Instagram, ce să vezi, Viorica din Clejani apare la o petrecere, cu o tobă atârnată de gât, alături de Dan Bittman. Acesta o acompaniază, lovind în instrument, în vreme ce Viorica interpretează melodia „Trandafir de la Moldova”.

Videoclipul este însoțit și de o postare pe cât de scurtă, dar sugestivă, din care fiecare pricepe ce vrea:

„Asa trandafir⁉️”

 

View this post on Instagram

 

A post shared by VIORICA DE LA CLEJANI (@vioricadelaclejani_)

Bârfele cu care se confruntă Clejanii

În urmă cu aproximativ o lună în spațiul public au apărut zvonuri conform cărora, Ioniță și Viorica s-ar fi despărțit. La mijloc ar fi fost o altă femeie. Speculațiile au fost alimentate de faptul că Viorica a participat singură la o petrecere privată, invitată de Lucian Viziru.

De altfel, chiar ea a dat de înțeles că Ioniță ar mai avea și alte femei, spunând că-i verifică telefonul mobil.

„Îşi ia telefonul şi în baie, şi în dressing, când nu ai nimic de ascuns, laşi telefonul oriunde. Să vedeţi ce îi scrisese una: „Vai domnul Ioniţă ce frumos sunteţi… şi ce şarmant, ce glas aveţi…”. Marga m-a învăţat să mă uit în telefon”, a povestit Viorica de la Clejani.

Clejanii au făcut Nunta de Argint în urmă cu un an

În urmă cu un an,Viorica și Ioniță de la Clejani au sărbătorit Nunta de argint, ocazie cu care cântăreața a povestit cum s-au cunoscut și cum a fost cerută în căsătorie de Ionică.

„Îl știam pe Ioniță de mult, îl vedeam pe stradă, dar nu aveam curaj să vorbesc cu el. Era matur și frumos, nu avea el ochi pentru mine. Mătușa mea ne-a făcut cunoștință, mi-a spus că e băiat bun, de familie.

Ne-am văzut, ne-am plăcut și de atunci am rămas împreună. M-a cerut în căsătorie în trei secunde. Stăteam la umbra unui salcâm și mi-a zis: «Dacă nu te măriți cu mine, mă însor cu alta! Ai 10 minute să te gândești». De aici, vă daţi seama ce am făcut”, a povestit Viorica de la Clejani.