Viorica Dăncilă sare la gâtul lui Cozmin Gușă și al Anei Birchall: Campania negativă de la REALITATEA a contat!

Viorica Dancila

Primele explicații publice ale președintei PSD, Viorica Dăncilă, după excluderile din partid ale lui Cozmin Gușă, Ana Birchall și Cătălin Necula, primarul de Bacău, au venit aseară la TVR, în emisiunea lui Ionuț Cristache.

Ionuț Cristache (TVR): Au venit și reacțiile după excluderi. Doamna Birchall spune că a fost linșată. E vorba de un linșaj?

Viorica Dăncilă: A fost propunerea excluderii din partea colegilor din Comitetul Executiv Național. Motivul este unul foarte simplu. După alegerile europarlamentare, am hotărât cu toții că nu mai discutăm despre justiție, guvernul nu va interveni în niciun subiect legat de justiție. Ne-am învățat lecția şi nu vrem să mai repetăm greșelile făcute. Doamna Birchall a ieșit în spațiul public cu teme legate de justiție și acest lucru i-a deranjat pe colegi, pentru că au considerat, pe bună dreptate, că munca lor în teritoriu este umbrită de aceste declarații.

Ionuț Cristache (TVR): Şi dl Guşă zice că el şi-a terminat oricum misiunea în PSD, că misiunea lui a fost să îl oprească pe Barna să ajungă în turul doi și dumneavoastră să vă mai scoată 3-4 procente; și-a făcut treaba, a plecat. Cam asta a fost, chiar a avut rolul ăsta în PSD dl Guşă sau...

Viorica Dăncilă: Deci dl Guşă a venit la Sectorul 1. Noi nu am știut de intrarea domnului Guşa în partid. Eu cred că dacă la Sectorul 1 dl Guşă a adus acest aport, trebuie să se evidențieze, să îl vedem în rezultatul obținut la Sectorul 1. Deci nu putem să spunem că a fost un plus pe țară, mai ales că am văzut la REALITATEA care a fost opinia legată de candidatul PSD și de PSD.

Ionuț Cristache (TVR): Şi asta a cântărit mult, spuneţi dumneavoastră, în opinia colegilor. Campania de presă dusă împotriva PSD.

Viorica Dăncilă: Bineînțeles, pentru că în momentul în care o campanie lipsită de obiectivitate, o campanie negativă, o campanie cu atac la persoană, nu poți să spui că te-a ajutat cu ceva.