Viorica Dăncilă, criticată DUR de presa STRĂINĂ pentru noua GAFĂ. „Vă vine să credeţi că a venit să ne ofere SPRIJIN pentru intrare în UE şi n-are habar unde e?”

Viorica Dăncilă a făcut o nouă gafă. De această dată, incidentul diplomatic a s-a petrecut la Podgorița, când prim-ministrul României a salutat Priștina, capitala auto-declaratului stat Kosovo, în timp ce era în capitala Muntenegrului.

Jurnaliștii din spațiul ex iugoslav au sesizat imediat eroarea premierului și au taxat-o destul de scump pentru asta.

„Gafă a premierului României! A încurcat Priştina cu Podgorița!", nitează site-ul Mondo din Muntenegru.

Cel mai important portal de ştiri din Muntenegru scrie: „Gafă a premierului român la Podgorița! «Mă bucur că sunt la Priştina»", reia în titlu site-ul, declaraţia Vioricăi Dăncilă. Nu mai puţin de 89 de comentarii însoţesc articolul. „Politicienii n-au habar de geografie", „Vă vine să credeţi că a venit să ne ofere sprijin pentru intrare în UE şi n-are habar unde e?” , „Este de nescuzat!”, „A fost oare o greşeală intenţionată?” sunt câteva dintre opiniile postate de cititori, informează digi24.ro.

„Gafă inimaginabilă a premierului României”, detalii despre întâlnirea dintre cei doi premieri.

Iar presa din Serbia preia în ediţiile de astăzi informaţia. Ziariştii Publicaţiei Blic se întreabă : „Guvernul muntenegrean acoperă gafa?"

„A crezut că e în Serbia! Lapsus al premierului român la Podgoriţa. «Mă bucur că sunt la Priştina»", titrează Sîrbia Danas. De menţionat că Belgradul, care nu a acceptat niciodată declararea unilaterală a independeţei Kosovo, consideră în continuare că Priştina este încă parte a Serbiei.