Viorica Dăncilă dă azi examenul pentru România în Parlamentul European

Astăzi, în Parlamentul European are loc al doilea episod „cazul România”, după ce luni seara, la Bruxelles, în Comisia LIBE din PE, prim-vicepreşedintele Frans Timmermans s-a pronunțat deja. Liderul european a făcut un rechizitoriu dur, a admis doar anumite surse de informații, a refuzat să ia în considerare altele. Premierul Viorica Dăncilă are la dispoziție cinci minute pentru a convinge plenul PE că România nu merită sancțiuni.

Luni seara, dezbaterea despre România în Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE) din Parlamentul European a pus țara într-o lumină proastă, în favoarea jocurilor politice făcute la nivelul țărilor puternice care se luptă pentru președinția UE. Politicieni români și europeni s-au bătut în declarații în ceea ce privește situația din țara noastră. „Ședința extraordinară”, cu tema principală independența justiției, a fost o adevărată avalanșă de declarații politice, semn că europarlamentarii încearcă să forțeze startul campaniei electorale.

 

Discuții pe baza MCV-ului vechi

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a fost prezent la ședința Comisiei LIBE și a susținut că Uniunea Europeană stă cu ochii pe România. „Vom continua să urmărim, într-un dialog strâns cu autoritățile române, situația din România. Sperăm că acesta duce la rezultate pozitive”, a declarat oficialul. Discuțiile s-au bazat pe un raport MCV vechi, pentru că cel nou nu există și pe un raport al Comisiei de la Veneția care este preliminar, fără concluzii clare, și pe baza afirmațiilor unor politicieni român.

Critici la adresa CCR

Prim-vicepreşedintele CE a vorbit despre revocarea Laurei Codruța Kovesi, pe care a pus-o pe seama CCR și a lăudat activitatea DNA cu aceasta la conducere. „CCR l-a obligat pe președinte, care inițial s-a opus, să fie de acord cu această decizie”, a spus Timmermans. Oficialul UE a criticat modificările aduse legilor Justiției, și a susținut că CE nu va ezita să aducă „în fața instanței guvernul român dacă regulile sunt încălcate”.

 

Episodul 10 august

Frans Timmermans a vorbit, în comisia LIBE, despre violenţele de la protestul Diasporei, din 10 august. Oficialul a declarat că a fost șocat la vederea imaginilor cu protestatarii pașnici bătuți. „Nu ar fi oameni pe care să-i definești drept huligani, au fost pașnici”, a precizat Timmermans. Europarlamentarii români Monica Macovei și Traian Ungureanu au cerut investigații intense asupra episodului din 10 august, în timp ce Gabriela Zoană și Victor Boștinaru au susținut că manifestația nu a fost autorizată și că jandarmii din alte țări europene acționează în mod similar la proteste publice.

Protocoale toxice

Liderul european a tratat superficial două aspecte semnalate de oficiali și europarlamentari români: protocoalele secrete și agresarea forțelor de ordine, precum și încercarea de intrare cu forța în clădirea guvernului.

Eurodeputatul PSD Emilian Pavel (foto) a avut o intervenție în forță și i-a propus lui Timmermans să extindă aplicarea protocoalelor ilegale, dacă le consideră așa bune. „Nu ați făcut nicio referire la faptul că în niciunul din rapoartele MCV nu a apărut niciodată vreun abuz. Au fost foarte multe abuzuri din cauza acestor protocoale secrete, pe care, dacă dumneavoastră le apreciați, vă rog să le implementați la dumneavoastră în țară. Să lăsați serviciile secrete să vadă care sunt bune și care nu sunt bune și la ce probe să aibă acces apărătorul acuzatului (...) Haideți să vedem dacă găsim corupție și în celelalte state membre și dacă nu cumva mita vine dinspre state membre vechi către cele noi” a declarat eurodeputatul român.

 

7 ani de imixtiuni în viața intimă

Renate Weber și Victor Boștinaru au atras atenția asupra faptului că președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a fost supravegheat timp de 7 ani de zile, fără să fie măcar notificat.

Frans Timmermans i-a apostrofat pe cei care au luat apărarea României și le-a spus că la el nu merg acest gen de discursuri, să fie date alte exemple. Apoi a trimis discuția despre protocoalele secrete în Parlamentul României, „să se rezolve acolo”.

 

Referendumul, altă discuție

Referendumul care va avea loc pe 6 și 7 august, în vederea modificării Constituției cu privire redefinirea căsătoriei, a reprezentat o altă temă de discuției în Comisia LIBE. Prim-vicepreședintele CE a susținut că nu există o bază legală pentru ca UE să intervină în această temă. Frans Timmermans a declarat că susţine valorile familiei, dar respinge homofobia.

 

Politicienii români reacționează

 

Maria Grapini (foto) de la PPU-sl a declarat că e contrariată că la dezbaterea de miercuri, unde este așteptată Viorica Dăncilă, premierul va avea la dispoziție doar 5 minute să apere România. „Este o decizie absurdă! La dezbaterea de miercuri s-au acordat doar cinci minute premierului si vor vorbi doar liderii grupurilor politice. Niciunul dintre aceștia nu este român! Trei sunt din Germania, doi din Franța, unul din Italia si unul din Marea Britanie! Asta da democrație!”, a transmis europarlamentarul.

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu „Nu sunt încântat de postura în care s-a aflat România în dezbaterea din Comisia LIBE, dar, din punctul meu de vedere, să nu ne mire că, după ani de zile în care am exportat disputele politice interne la Bruxelles, ne trezim în fața unei astfel de situații”, a afirmat Tăriceanu.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea „A fost o listă de luări de poziţii stabilite de dinainte, o condamnare înainte de a se studia probele”.

Senatorul PSD, Şerban Nicolae, i-a cerut oficialului european să îşi dea de urgenţă demisia din funcţie, după declarațiile de luni seara.

Vicepreședintele PNL, Gigel Știrbu, a transmis că nu i se pare corect ca europarlamentarii PNL să voteze în PE sancționarea României pentru „că noi, înainte de a fi europeni, suntem români și orice ar face ceilalți, noi vom avea grijă de spiritul nostru.”

Și europarlamentarul liberal, Teodor Stolojan, a declarat că nu va vota sancțiuni pentru România.

Viorel Cataramă, prim-vicepresedinte PNL S2, spune: Într-o atare dispută surdă există o singură categorie de perdanți și anume toți cetățenii României, care nu pot beneficia de facilitățile pe care le merită cu prisosință. Cred că PNL trebuie să facă presiuni asupra PPE, pentru ca aceste șicane să dispară; cetățenii români merită să traiască în Spațiul Schengen!

Ministrul Justiţiei o va însoți pe Viorica Dăncilă la Strasbourg. „Eu aş porni de la una din afirmaţiile prim-vicepreşedintelui Timmermans, să dialogăm, să înţeleg problemele, să găsim soluţii de rezolvare. Aş ma adăuga, să fim documentaţi în legătură cu afirmaţiile pe care le facem şi să fim de bună credinţă”, a declarat Tudorel Toader

Liviu Pleșoianu, deputat PSD: „Nici măcar când am febră nu pot ajunge să halucinez precum precarul ăsta care are impresia că funcția de Primvicepreședinte al Comisiei Europene îl transformă automat într-un zeu olimpian. După ce l-am urmărit, iarăși, elucubrând pe Timmermans, declar că rămân la aceeași părere mai veche în ce-l privește: îl detest sincer!”

Fostul președinte Traian Băsescu declara zilele trecute că acțiunile lui Manfred Weber, președintele popularilor europeni, reprezintă acțiuni politice. „Weber s-a înscris într-o cursă să devină preşedinte al Comisiei Europene. Eu, personal, sper ca acest Weber să nu devină preşedintele Comisiei Europene”.

Fostul premier Dacian Cioloş, preşedinte fondator al Mişcării România Împreună, a afirmat, marţi, că, în acest moment, „s-a renunţat la orice urmă de responsabilitate politică pentru viitorul României” şi a fost lansată „campania ROEXIT”. Cioloș a susținut că PSD trebuie oprit din încercarea sa disperată de a scoate România din Uniunea Europeană.