Viorel Badea, în direct, la „Prime Time”: „Voi transmite o scrisoare ambasadorului Marii Britanii la București”

Viorel Riceard BADEA, Romania Viorel Riceard BADEA, Roumanie

Viorel Badea, președintele comisiei senatoriale pentru Diaspora și-a anunțat intenția, în direct și în exclusivitate pentru emisiunea „Prime Time”, de pe evz.ro, că va transmite o scrisoare ambasadorului Marii Britanii la București

Președintele comisiei senatoriale pentru Diaspora, Viorel Badea, a transmis astăzi o scrisoare ambasadorului Marii Britanii la București și șefului delegației britanice în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), în legătură cu incidentul xenofob în care au fost vizate două firme românești din Londra.

„Ca membru al delegației române în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei și ca președinte al Comisiei pentru comunitățile românești din afara granițelor vă scriu pentru a-mi exprima profundul dezacord față de incidentele xenofobe care au avut loc la Londra împotriva a doi români (...) Ultimele date statistice oficiale arată că 163.000 de români trăiesc și lucrează la Londra fiind cea mai mare comunitate de străini din Capitala Marii Britanii. Cetățenii români s-au integrat în societate și sunt apreciați pentru contribuția lor activă la dezvoltarea economiei și societății britanice”, scrie senatorul PNL în scrisoare.

Viorel Badea le-a cerut celor doi oficiali să fie informat despre măsurile luate de către autoritățile britanice în urma incidentului xenofob asupra românilor din Marea Britanie.

Incidentul xenofob a avut loc în nordul Angliei, când două firme românești au primit scrisori anonime care conțineau mesaje în care li se cerea să plece acasă: „Ar fi trebuit să vă întoarceți în România cu țiganii voștri / Nu sunteți bineveniți aici.”