Cărțile au fost făcute. Cine e preluat șefia PNL București. Breaking news

Violeta Alexandru, consilier al preşedintelui PNL, a fost desemnată, marţi, de Biroul Executiv al liberalilor, la propunerea lui Ludovic Orban, preşedinte interimar al PNL Bucureşti, potrivit unor surse liberale

Decizia a fost luată cu 21 de voturi pentru, două împotrivă şi două abţineri.

Pe 3 iunie, Cristian Buşoi a anunţat că se retrage din funcţia de preşedinte al PNL Bucureşti în urma rezultatelor slabe obţinute la alegerile europarlamentare de către organizaţia bucureşteană, scrie Agerpres.

În aceeaşi zi, Biroul Politic Naţional al PNL a decis dizolvarea conducerilor organizaţiei PNL Bucureşti şi a celor şase organizaţii de sector. De asemenea, conducerea PNL a decis mandatarea preşedintelui liberalilor, Ludovic Orban, ca în termen de două săptămâni să facă propuneri pentru conducerea filialelor PNL Bucureşti şi a celor de sectoare.

La acea dată, europarlamentarul Rareş Bogdan afirma că, dacă îi sunt acceptate unele condiţii, probabil ar fi de acord să preia conducerea PNL Bucureşti.

Luni, aproximativ 600 de liberali din București au semnat o scrisoare în care îi solicitau lui rareș Bogdan să preia conducerea filialei PNL București.