Violențele de Paște comentate de un sociolog: Forța pumnului este mai importantă decât dialogul

Sociologul Gelu Duminică a comentat scandalurile violente care au avut loc în ziua de Paște în mai multe localități din țară precum și intervenția organelor de ordine în aceste situații.

Sociologul a apreciat că intervenția din București, a fost normală, specifică în asemenea cazuri și că scandalagii au primit pedeapsa pe care o meritau.

Sociologul Gelu Duminică a declarat într-o intervenție televizată că aceste cazuri de violență au apărut în cartiere sărace – ghetouri – ignorate de autoritățile locale. Gelu Duminică a precizat că statul român trebuie să investească în eradicarea sărăciei și în promovarea educației, din aceste zone și să nu le ignore.

„De cealaltă parte, toate comunitățile astea în care am avut probleme în ultimele zile, Mimiu din Ploiești, Strachina în Țăndărei, Micro 9 din Hunedoara, toate sunt ceea ce se numesc ghetouri. Din păcate, toți indicatorii de sărăcie sunt la ei acasă. Și de foarte multe ori instituția statului consideră zona aia ca și cum nu există pe hartă”; „Forța pumnului este mult mai importantă decât «dialogul intracomunitar coerent bazat pe valori comune»”; „Oamenii ăia de acolo sunt învățați să fie șmecheri, că tupeul ține loc de orice și că prin tupeu își câștigă respectul. Forța pumnului este mult mai importantă decât «dialogul intracomunitar coerent bazat pe valori comune», pentru că oamenii ăia au fost la marginea comunităților dintotdeauna și aici nu vorbim de etnie”, a arătat sociologul, conform digi24.ro.

Gelu Duminică a comentat reacția polițiștilor în aceste cazuri, arătând că în unele locuri, precum Țăndărei, oamenii legii locali au fraternizat cu interlopii și nu au mai putut interveni cu eficiență.

„Vă dau exemplul Țăndărei. Ăia, la nivel local, înainte de carantină, se băteau pe burtă cu polițiștii. Cine avea tupeu să le zică ceva șmecherilor de la Țăndărei? Reușiseră să învingă statul, au transformat un AK47 în armă de vânătoare, pentru care aveau și permis de port-armă. Vă dați seama ce corupție endemică e acolo, câtă protecție au avut ăia? Cărui polițist local nu-i tremurau chiloții pe el, când îl vedea pe șmecherul care nu stă în carantină că stă la masă cu primarul, bătându-se pe burtă? A fost nevoie să vină alți polițiști din altă localitate și Armata ca să se liniștească”, a spus Gelu Duminică.