Violență extremă la Cluj. Putea fi baie de sânge în centrul orașului. VIDEO

Violență extremă la Cluj. Putea fi baie de sânge în centrul orașului. VIDEO

Centrul Clujului, la un pas să fie înecat în sânge de interlopii care au speriat Ardealul.

Șapte bărbați dintr-o temută grupare interlopă au fost reținuți de polițiști după ce au băgat spaima în cetățenii care se plimbau pe strada Dâmboviței, în cartierul Groapa.

Altercația s-ar fi produs în fața unei săli de jocuri (Seven), frecventată de lumea interlopă clujeană care controlează piața drogurilor din oraș. Unul dintre scandalagii ar fi Rareș Ruha, scrie clujust.ro, implicat și în alte bătăi „legendare” pe Someș, iar în tabăra adversă s-ar fi aflat Radu Buzan, inculpat deja într-un dosar deschis pentru trafic de droguri.

În imaginile de pe camerele de supraveghere din zonă se vede cum doi dintre bătăuși flutură macetele, în timp ce o mamă speriată, trăgând de un cărucior de copii, încearcă să se ferească din calea interlopilor.

Ne puteți urmări și pe Google News

Scandalagii s-au oprit doar după ce în zonă și-au făcut apariția temuții angajați ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale. „Țestoasele” din trupele SAS au reușit să-i pună pe fugă pe luptătorii cu macete. A doua zi, pe baza înregistrărilor de pe camerele de supraveghere, polițiștii clujeni au reținut 7 bărbați cu vârste cuprinse între 22 și 36 de ani, domiciliați în Cluj-Napoca, Florești și Iara.

Dosarul este acum instrumentat de procurorii DIICOT Cluj.