Un bărbat de 39 de ani a atacat cu ranga angajaţii unui service auto din localitatea dâmboviţeană Moţăieni.
Nu se cunosc motivele acestui gest extrem. Cert este că din imaginile surprinse de camerele de supraveghere din zonă se vede că minute în şir agresorul i-a alergat prin curte pe angajaţii service-ului.
Unul dintre angajaţi, relatează postul Antena 3, a fost lovit de mai multe ori cu ranga.
Martorii au sunat imediat la numărul unic de urgenţă 112. În zonă au apărut imediat atât poliţiştii, cât şi o ambulanţă.
Victima se află în stare destul de gravă, urmând să stea în spital 25 de zile, au spus ulterior medicii de la spitalul judeţean.
Sursa citată arată, în schimb, că agresorul a fost lăsat în libertate. Poliţiştii au motivat decizia prin faptul că bărbatul în cauză nu prezintă pericol pulbic.
E drept că pe numele agresorului a fost deschis un dosar penal pentru loviri şi alte violenţe. El însă va fi cercetat în libertate.