Vine valul trei al pandemiei! Când va exploda din nou numărul de cazuri

Vine valul trei al pandemiei! Când va exploda din nou numărul de cazuri

Vine valul trei al pandemiei de coronavirus. Acesta va fi cauzat de noua tulpina descoperită în Marea Britanie.

Vine valul trei al pandemiei de coronavirus. Acesta va fi cauzat de noua tulpină descoperită în Marea Britanie.

Profesorul de sănătate publică, Răzvan Cherecheș, a declarat că "pe la mijlocul lunii martie vom începe să vedem o creștere a numărului de cazuri". Acesta recomandă introducerea de teste rapide gratuite în farmacii, pentru evitarea aglomerării sistemului medical.

Vine valul trei al pandemiei

„Fiecare relaxare înainte de creștere va duce la măsuri severe post-creștere", a spus Răzvan Cherecheș.

Ne puteți urmări și pe Google News

Peste 1.600 de noi cazuri de covid au fost înregistrate, pe 22 februarie, în România. Mai mult de un sfert dintre acestea (455) sunt în Capitală. Incidența e în creștere în București de la începutul acestei luni, iar din 14 februarie rata de infectare a trecut de 2 la mie, ajungând luni la 2,36.

Tot în Capitală au fost identificate și cele mai multe infectări cu tulpina britanică a coronavirusului.

Autoritățile iau în calcul valul trei al pandemiei în România, cauzat tocmai de această tulpină, care este mult mai contagioasă. Potrivit lui Răzvan Cherecheș, profesor de sănătate publică la Universitatea Babeș Bolyai, numărul de cazuri riscă să crească citez  "până la tavan". Ca să nu ajungă într-o situație epidemiologică asemănătoare cu cea a Portugaliei, Marii Britanii sau Irlandei, România ar trebui să testeze mult mai mult și să nu se grăbească să relaxeze restricțiile.

Ce a declarat Răzvan Cherecheș

„Mi se pare obscen că, într-o situație de epidemie națională, cetățenii, ca să își confirme dacă sunt infectați sau nu, trebuie să își plătească singuri testul. Nu mi se pare normal așa ceva. Testele ar trebuie să fie aplicate inclusiv în farmacii, cabinete stomatologice, peste tot, aplicate de către profesioniști care știu să recolteze corect proba și care vor raporta ulterior toate cazurile. În momentul de față avem o mulțime de cazuri care sunt sub nivelul mării.

Oamenii își cumpără testele, se testează acasă, fie nu bagă destul de adânc bețișorul în nas și testul e fals negativ și se relaxează, sau e pozitiv, caz în care iau decizia să se izoleze ei singuri și noi habar nu avem. Nu facem anchetă, nu identificăm contactele lor. Dacă am face testele gratuite pentru toată lumea și raportate toate cazurile respective am avea o idee mai clară”, Răzvan Cherecheș, profesor de sănătate publică la Universitatea Babeș Bolyai.

Ce a declarat secretarul de stat în Ministerul Sănătății

„Vorbim acum de tulpina din Marea Britanie. S-ar putea ca în scurt timp să vorbim și de tulpina din Africa de Sud, pentru că încep deja să fie raportări în Europa de prezență a acestei tulpini. Tulpina din Marea Britanie are câteva particularități, în principal cea care vizează copiii, având o rată de transmitere și de contagiozitate mai mare la această grupă de persoane, deci deja avem un plus de grijă. De asemenea, rapiditatea cu care ea se extinde în toate celelalte țări ar trebui  să ne dea și nouă de gândit”, a declarat Andreea Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății.

„Trebuie să ne adaptăm la ceea ce avem acum - o scădere a numărului de cazuri -, dar să lăsăm posibilitatea ca în cazul în care numărul de cazuri crește, să ne putem rapid replia pe creșterea accesibilității pacienților COVID, dar mai ales pe o îngrijire de calitate a acestora. Deci, se lucrează și sperăm să venim săptămâna viitoare cu un plan în acest sens”, a completat Andreea Moldovan.