Bizara teorie a lui Begley se bazează atât pe fenomene astronomice, cât și pe calendarul mayaș și citate din Evanghelie.

Pastorul susține că toate semnele sunt clare. Pe 21 decembrie anul acesta, va exista o mare conjuncție a planetelor Saturn și Jupiter . Evenimentul astronomic va marca prima conjuncție a celor două planete din ultimii 20 de ani,

Adevăratul calcul al calendarului mayaș

Asta nu e tot, semne că Ziua Judecății va veni pe  21 decembrie,  cu numai câteva zile înainte de Crăciun, par să fie deduse și din celebrul calendar mayaș.

Vă amintiți probabil că, în 2012, acest calendar a devenit celebru în rândul celor care așteaptă sfârșitul lumii. Chiar dacă aevenimentul înspăimântător nu s-a produs în 2012, cei care cred nezdruncinat în calculele astronomilor vechii civilizații au gîsit o cale să-l readucă în discuție.


Amenințare teribilă made in China. „Soarele artificial” ar putea declanșa Apocalipsa


Ei susțin acum că s-au înșelat când au afirmat că ar fi vorba despre 2012 și că anul adevărat ar fi, de fapt, 2020. Eroarea, susține Beagley, pornește de la diferența de 11 zile între vechiul calendar iulian folosit în Europa vreme de secole și actualul calendar gregorian. Calculul este simplu, potrivit pastorului. Astfel, dacă adunăm diferența de 11 zile din cei 268 de ani de când nu mai folosim calendarul iulian, în loc de 21 decembrie 2012, vom obține data de 21 decembrie 2020. 21 decembrie este, de altfel, și ziua solstițiului de iarnă, care marchează începutul astronomic al iernii.

Evanghelia după Luca, folosită drept argument

Begley, evanghelist din Indiana, realizator TV și un adevărat star pe internet, susține că foarte probabil mayașii s-au înșelat. Teleevanghelistul crede, însă, cu tărie, că există o mare probabilitate ca data de 21 decembrie să pună în mișcare o serie de evenimente care ar putea duce la a doua venire  a Lui Iisus Hristos.

Conform scripturilor creștine, spune el, întoarcerea lui Mesia va fi precedată de semne în ceruri și pe Pământ, precum și de multă revoltă și neliniște în rândul oamenilor.


Flota lui Putin a „încercuit” o putere nucleară! Provocare teribilă la adresa NATO


. Evanghelistul citează. în acest sens, din Evanghelia după Luca, care vorbește de zilele dinainte de sfârșit.

“9. Iar când veţi auzi de războaie şi de răzmeriţe, să nu vă înspăimântaţi; căci acestea trebuie să fie întâi, dar sfârşitul nu va fi curând.
10. Atunci le-a zis: Se va ridica neam peste neam şi împărăţie peste împărăţie.
11. Şi vor fi cutremure mari şi, pe alocurea, foamete şi ciumă şi spaime şi semne mari din cer vor fi.
12. Dar, mai înainte de toate acestea, îşi vor pune mâinile pe voi şi vă vor prigoni, dându-vă în sinagogi şi în temniţe, ducându-vă la împăraţi şi la dregători, pentru numele Meu.”

Chiar dacă argumentele pastorului american vi se par logice, nu e cazul să vă îngrijorați. Amintiți-vă de Evanghelia după Marcu: “Cât despre ziua aceea, sau ceasul acela, nu știe nimeni, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl”.

Dezvăluiri scandaloase despre prințul Charles! “Las-o pe mama în pace!”