Viktor Orban vine în România. Ce planuri are premierul maghiar în Harghita

Viktor Orban vine în România. Ce planuri are premierul maghiar în Harghita

Premierul Ungariei, Viktor Orbán, mai mulţi membri ai Executivului de la Budapesta, parlamentari ungari, dar şi alţi reprezentanţi ai sferelor civile şi academice ale maghiarilor participă, începând de miercuri, la lucrările Universităţii de Vară şi ale Taberei Studenţeşti de la Băile Tuşnad.

Deschiderea oficială a manifestării va avea loc miercuri, în prezenţa preşedintelui Comisiei de politică externă a Parlamentului Ungariei, Németh Zsolt, şi a lui Potápi Árpád János, secretar de stat pentru politica naţională la Secretariatul de Stat pentru Politica Naţională, de pe lângă Cancelaria premierului Ungariei.

Prima temă de dezbatere se intitulează 'Europa, încotro?', în program figurând ca invitaţi şi fostul premier al României şi fost şef al Serviciului de Informaţii Externe Mihai Răzvan Ungureanu, dar şi liderul grupului UDMR din Camera Deputaţilor, Korodi Attila, sau secretarul executiv, responsabil pe politica externă al Partidul Naţional Liberal, Radu Carp.

Subiectele abordate în cele aproximativ 30 de corturi unde se organizează programe sunt dintre cele mai diverse, de la politica naţională maghiară şi perspectiva europeană a Balcanilor, până la reforma sistemului juridic din România sau securitatea globală după summitul NATO.

Ne puteți urmări și pe Google News

De asemenea, vor fi organizate o serie de programe pentru tineret, printre temele abordate numărându-se chestiunea hărţuirii online şi cea a dificultăţilor întâmpinate de întreprinzătorii tineri, precum şi o masă rotundă despre problemele politicii de tineret.

Potrivit programului, tema uneia dintre dezbateri este 'Ce se va întâmpla cu Beke István şi Szőcs Zoltán?', cei doi bărbaţi din Târgu Secuiesc condamnaţi definitiv la cinci ani de închisoare în dosarul în care sunt acuzaţi că voiau să detoneze un dispozitiv exploziv, pe 1 decembrie.

Sâmbătă, la fel ca în anii precedenţi, va susţine o prezentare premierul Ungariei, Viktor Orbán, alături de care se va afla europarlamentarul Tokes Laszlo şi Németh Zsolt, preşedintele Comisiei de politică externă a Parlamentului Ungariei, conform agerpres.ro

Programul include şi o serie de concerte susţinute de trupe cunoscute în zonă.

Mottoul ediţiei a 29-a a Universităţii de Vară şi Taberei Studenţeşti de la Băile Tuşnad este "Tusványos, pasiunea noastră".