Ţelul este să creăm tot atâtea locuri de muncă câte vor fi desfiinţate de epidemia de coronavirus – a spus Viktor Orbán, care a adăugat: Vin vremuri grele, dar niciun maghiar nu este singur. „Vom reuşi, dacă avem grijă unii de ceilalţi”.

Premierul ungar a anunţat că planul de acţiune va fi aplicat în trei etape.

Prima etapă am depăşit-o, din aceasta au făcut parte diminuarea contribuţiilor la asigurările sociale, ajutorul acordat IMM-urilor şi suspendarea achitării ratelor la credite.

Cele trei etape ale planului de acţiune presupune redirecționarea a 18-20% din PIB, inclusiv a programelor iniţiate de Banca Naţională a Ungariei – a anunţat premierul, care a precizat că, datorită acestor modificări, deficitul bugetar pentru anul 2020 va creşte, de l%, la 2,7%.

Etapa a doua cuprinde cinci programe

Primul program se referă la păstrarea locurilor de muncă: în cazul reducerii timpului de lucru, suntem dispuşi să preluăm de la angajator o parte a cheltuielilor aferente salariilor, acesta fiind o formă specială a subvenţionării salariilor, aplicată în Ungaria – a afirmat Viktor Orbán.

Premierul ungar a anunţat: ca parte a programului de protejare a familiei şi a pensionarilor, va fi reintrodusă a 13-a pensie, care va fi plătită în patru rate egale, în lunile februarie 2021, 2022, 2023 şi 2024.

Viktor Orbán a mai anunţat că prin acest program sunt vizate câteva domenii deosebit de importante pentru economia Ungariei, ca de exemplu turismul, industria medicală, industria alimentară, agricultura, construcţiile, logistica, transporturile precum şi domeniul culturii.

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE