Viktor Orban: Ungaria trebuie să adopte noi măsuri de austeritate

Ungaria trebuie să adopte noi măsuri de austeritate pentru a-şi atinge obiectivele în materie de deficit bugetar, în cazul în care creşterea sa economică va fi mai redusă decât se anticipa, în special din cauza dificultăţilor din zona euro, a anunţat, azi, premierul Viktor Orban, citat de Agerpres.

"Dacă în acest an creşterea va ajunge de la 3% la 2%, este evident că din cauza acestui punct diferenţă va apărea un deficit de cel puţin 100 de miliarde forinţi (371,5 milioane euro)", a declarat premierul Orban, într-o conferinţă de presă desfăşurată la Parlament. Guvernul ungar a prevăzut o creştere economică de 3,1% în 2011 şi un deficit de 2,94% din Produsul Intern Brut (PIB). Noi măsuri pentru reducerea deficitului bugetar Economia Ungariei a stagnat în cel de-al doilea trimestru al anului, după o creştere de 0,3% în primul trimestru. Reducerea exporturilor şi consumul slab din partea populaţiei, îndeosebi din cauza ponderii datoriei acestora în monedă străină, sunt factorii ce explică actuala conjunctură a ţării, consideră analiştii economici. Aceste măsuri ar trebui să se adauge programului de austeritate, lansat în martie, pentru economisirea a 2.350 de miliarde forinţi (8,7 miliarde euro) până în anul 2014. Executivul de la Budapesta şi-a asumat angajamentul de a reduce datoria ţării "chiar şi în aceste circumstanţe", a subliniat premierul Orban, făcând aluzie la dificultăţile din zona euro, primul partener economic al Ungariei.