Viitorul sună bine la Steaua CSM EximBank

Viitorul sună bine la Steaua CSM EximBank

Dacă la seniori, Steaua CSM Exim Bank s-a clasat pe locul 4, după ce s-a luptat tot sezonul de la egal la egal cu CSU Ploieşti, BC Mureş şi Energia Tg. Jiu, la juniori rezultatele echipei au fost şi mai bune. Echipa Under 18 a ieşit campioană naţională, iar formaţia Under 16 a terminat pe locul al doilea, ratând de puţin o performanţă identică cu a grupei mai mari de vârstă.

Finala dintre Steaua CSM Exim Bank şi CS 4 Sports Agronomia Bucureşti a fost o partidă extrem de disputată, diferenţa făcându-se pe final.

Steaua, care în timpul sezonului regulat a avut 34 de victorii din tot atâtea posibile, a condus tot meciul, dar a pierdut la patru puncte, scor 75-71, însă dincolo de amărăciunea eşecului, fostul mare internaţional Virgil Stănescu, acum preşedinte la Steaua CSM Exim Bank, consideră că proiectul pus pe picioare şi derulat pe parcursul sezonului a dat roade. "Sigur că e neplăcut să pierzi, dar obiectivul nostru este să formăm jucători pentru prima echipă. Echipa Under 16 s-a clasat pe locul doi la categoria ei de vârstă, dar a terminat şi pe locul 5 la Under 18, deci într-o competiţie rezervată sportivilor cu doi ani mai mari. Eu cred că tot ce s-a întâmplat în acest an la Steaua CSM Exim Bank a fost un pas mare înainte. Avem jucători tineri de naţională, 6 de la Under 16 şi 4-5 de la Under 18, şi mă aştept ca pe viitor ei să completeze lotul primei echipe", a declarat Virgil Stănescu pentru iClara.ro.   Componenta lotului Steaua CSM Exim Bank Under 16: Gututui Razvan, Tentu Alexandru, Angelescu Eduard, Niculae Andrei, Kurbissa Omar, Nasturescu Antonio, Badea Gabriel, Neicu Luigi, Coconea Alexandru, Neagu Andrei, Diculescu Dragos, Manolache Andrei, Zaharia Teodor, Ionita Daniel, Bagairea Sabin, Antrenor principal: Dacian Dan, Antrenor secund: Radu Rugiubei

 

Ne puteți urmări și pe Google News