Viitor politic incert pentru învinsul John McCain

Viitorul lui John McCain, ca şi al Partidului Republican, rămâne nesigur în urma înfrângerii usturătoare suferite în alegerile generale de pe 4 noiembrie, relatează AFP.

Foarte probabil, partidul va căuta un lider mai tânăr pe care să-l pregătească pentru alegerile următoare, estimează analiştii americani. Apropiaţii lui McCain au sugerat că acesta ar putea să-şi continue cariera în Senat, dar mulţi alţii se întreabă dacă senatorul de Arizona mai are vreo influenţă reală în rândul numeroaselor facţiuni republicane care-l consideră cel puţin parţial responsabil de eşecul din alegeri. Se caută vinovaţii pentru înfrângere

„Problema sa este că nu prea are unde să se ducă. Iar în sânul propriului partid există numeroase persoane furioase, care vor să-l învinovăţească de înfrângere“, a apreciat istoricul Julian Zelizer, profesor la Universitatea Princeton.   În mod surprinzător, deşi numeroase voci republicane argumentează de multă vreme că Sarah Palin ar fi responsabilă de eşec, altele susţin că guvernatoarea de Alaska a avut o prestaţie excelentă şi văd în ea un viitor lider. Sarah Palin, în corzi

Spre deosebire de cel al lui Palin, numele lui McCain nu figurează pe lista invitaţilor la Conferinţa pentru Acţiune Politică Conservatoare, în care se va decide orientarea viitoare a partidului.

În ceea ce o priveşte, guvernatoarea de Alaska spune că nu se consideră responsabilă de rezultatul defavorabil din alegeri, dar, spre uşurarea multor intelectuali conservatori, a declarat că nu urmăreşte să mai candideze în prezidenţialele din 2012.

Sondajele de opinie au arătat că tocmai segmentele din electorat pe care McCain spera să le atragă prin Palin - femeile din mediul rural şi alegătorii independenţ i - au votat masiv cu rivalul său, democratul Barack Obama. Prestigioasa revistă „Newsweek“ relevă, în câteva articole separate din ultima sa ediţie, o serie de fapte extrem de stânjenitoare despre coechipiera lui McCain.

Palin, spre exemplu, nu ştia că Africa este un continent, fiind convinsă că e ţară. În plus, ea ar fi cheltuit mai mult cu „zeci de mii de dolari“ din banii Partidului Republican decât cei 150.000 de dolari vehiculaţi anterior în presă.