Vier Pfoten face plângere penală împotriva ASPA

Fundaţia pentru protecția animalelor VIER PFOTEN a depus miercuri, 9 iulie 2014, o plângere penală împotriva conducerii ASPA, reprezentată de Răzvan Băncescu și Bogdan Treeroiu, care ignoră decizia Curții de apel București de suspendare a normelor de aplicare a legii care permite uciderea câinilor fără stăpân. ASPA a continuat în mod ilegal activitatea de prindere și ucidere.

Plângerea penală se referă la săvârșirea faptelor de abuz în serviciu, înșelăciune, deturnare de fonduri și uciderea animalelor fără drept. În urma hotărârii Curții de Apel din data de 20 iunie 2014, normele de aplicare ale legii pentru gestionarea câinilor fără stăpân au fost suspendate, astfel ca legea nu mai poate fi aplicată şi orice activitate legată de gestionarea câinilor fără stăpân este suspendată. În această situaţie, cadrul legal în vigoare este asigurat în mod exclusiv de legea 205/2004 privind protecţia animalelor, care prevede, printer altele, ca: “uciderea animalelor cu intenţie, fără drept, constituie infracţiune”.

“Având în vedere că Răzvan Bancescu a declarat public ca prin folosirea unor “portiţe legale” activitatea ASPA poate continua ca şi până acum, VIER PFOTEN consideră acest lucru de o deosebită gravitate, deoarece înşeală cu bună ştiinţă cetăţenii şi instigă şi alte servicii publice de gestionare a câinilor fără stăpân la comiterea de infracţiuni” a declarat Anca Tomescu, coordinator proiect Câini Fără Stăpân, VIER PFOTEN.

Motivarea reprezentanţilor conducerii ASPA pentru continuarea activităţii reprezintă o ameninţare pentru întreaga societate. VIER PFOTEN face un apel la toate primăriile şi la instituțiile abilitate să gestioneze situația câinilor fără stăpân, să respecte hotărârile justiţiei române, măsură general valabilă fără de care României nu i s-ar mai poate atribui noţiunea de stat de drept.