Evenimentul Zilei > Monden > Blitz news > VIDEO. Ramona Bădescu amână botezul fiului ei de aproape doi ani. Dispute religioase în familie

VIDEO. Ramona Bădescu amână botezul fiului ei de aproape doi ani. Dispute religioase în familie

După patru ani în care a stat în Italia, timp în care s-a logodit și a devenit mama unui băiețel, Ramona Bădescu s-a întors în România. Nu singură, ci împreună cu Ignazio, fiul pe care îl are împreună cu bancherul Fabio Cali. Chiar dacă luna viitoare micuțul va împlini doi ani, acesta nu a primit încă taina botezului, tocmai pentru că familia nu s-a decis încă în ce biserică să aibă loc evenimentul.

Născut în Italia, dintr-o mamă creștin ortodoxă și un tată catolic cu rădăcini evreiești, micuțul Ignazio Salvo Cali nu este deocamdată botezat în nicio religie, însă învață să trăiască atât ca român, cât și ca italian.

VEZI GALERIE FOTO Poza 1/9

„Dintotdeauna am vorbit cu el în română. Îi vorbim în română și italiană așa că e atât de confuz încât nu vorbește. Mai mult, Fabio, tatăl lui, vrea să-l ducă și la grădință în limba engleză. L-am aduc în România. Asta a fost și scuza oficială pentru soțul meu. I-am zis că vin acasă să-i arăt fiului nostru cum este jumătatea lui de origine, țara mamei lui. Fabio nu putea să spună nimic. Trebuia să stau o săptămână și uite-mă după o lună tot aici sunt”, a povestit Ramona Bădescu pentru EVZ.

Extrem de atașată de țara natală, Ramona a vrut musai să-l aducă pe Ignazio să cunoască locurile în care ea a copilărit.

„Lumea râde de mine câteodată când spun că aerul din România este foarte curat. O spun foarte adevărat pentru că este un aer sec, curat, nu ca în Italia umed. Când e frig e frig, când e cald e cald. Nu mă refer la poluare că asta este în orice Capitală și nu în orice orice. Lui Ignazio îi place foarte mult aici. Sub casă avem un par, se distrează, se uită la copii, socializează. Noi am și stat închiși în casă foarte mult timp, în Italia”, ne-a mai declarat actrița. Chiar dacă este conștientă de faptul că fiul ei nu va locui în România, Ramona vrea să-l crească cu aceleași valori ca ale ei.

„Ca să fiu sinceră nu l-am dus să vadă gâsca, rața, porcul, dar le-am aduc acasă la el că i-am făcut o ciorbiță dintr-un rățoi. I-am făcut și pilăfior cu grăsimea aia așa de galbenă. Ignazio nu a mâncant niciodată ceva procesat, din borcane, numai eu i-am făcut. Trebuie să crească știind valorile mamei lui care și-a iubit întotdeauna această țară. Eu întotdeauna am încercat, pe unde m-am dus, să vorbesc despre țara mea”.

„Suntem în tratative internaționale diplomatice”

Bădescu trage nădejdea că după această vizită în România, îl va convinge pe partenerul ei de viață să o lase să-l boteze pe Ignazio în aceeași biserică din Craiova, unde și ea a fost botezată. „Soțul meu este catolic și evreu, așa că avem de ales. Suntem în tratative internaționale diplomatice. Mama, adică bunica ar vrea ca să-l botezăm în bisericuța mea, iar tatăl vrea să-l boteze la Vatican. Unde o fi, să dea Domnul să fie bine, să fie botezat. Să-i dea Dumnezeu o soartă bună, noroc și noi aproape de el, să ne bucurăm de el. Mi-a schimbat viața. Zbor. Pentru mine viața este Ignatzio”, a mai declarat Ramona Bădescu pentru EVZ.

Video: Răzvan Vălcăneanțu

Publicat in categoriile: Blitz news, Monden
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: