VIDEO. Prin ce au trecut Ponta şi Tăriceanu când avionul în care se aflau a ratat aterizarea

VIDEO. Prin ce au trecut Ponta şi Tăriceanu când avionul în care se aflau a ratat aterizarea

Premierul Victor Ponta şi preşedintele senatului, Călin Popescu Tăriceanu, au trecut sâmbătă prin emoţii mari, atunci când aeronava de tip ATR a ratat aterizarea la Otopeni. Pe internet există o serie de clipuri cu aceste avioane franţuzeşti care intră în procedura standard de „Go around”. Fiind o aeronavă relativ uşoară, procedura de „ratare” a aterizării poate fi extrem de neplăcută pentru pasageri

Cele mai utilizate aeronave pentru cursele interne din Romînia sunt de tip ATR, precum cea în care s-au aflat sâmbătă premierul Victor Ponta şi preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, avion care a ratat aterizarea la Otopeni.

Avionul s-a întors de la Cluj-Napoca, unde Ponta şi Tăriceanu au participat, vineri, la Congresul UDMR, însă, din cauza vântului puternic de pe Otopnei, piloţii nu au putut să aterizeze din prima. Procedura este una standard în astfel de situaţii şi nu este periculoasă, însă, pasagerii pot avea neplăceri din cazua schimbării bruşte de viteză şi de altitudine. De altfel, premierul a declarat la scurt timp după decolare că zborul „a fost rău”, iar un alt pasager, Ioana Avădani, directorul Centrului pentru Jurnaşism Independent a scris pe o reţea de socializare că celor de la bord li s-a făcut rău şi au vomat.

Surse din aviaţie au declarat pentru EVZ că acest tip de avion, ATR (n.r. - avion de transport regional), produs în Franţa, este unul foarte bun şi sigur, însă, când vremea este rea, turbulenţele se simt destul de sever în interior, fiind un aparat uşor în comparaţie cu Airbus sau Boeing.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ei bine, pe internet există mai multe clipuri cu acest tip de aeronavă, surprins în momentul procedurii de „Go around”

În prezent, majoritatea curselor interne de la noi sunt effectuate de Tarom cu acest tip de aeronava. Compania are în flotă 7 avioane ATR 42-500 şi 2 ATR 72-500.