Ninge la Rânca, pe Transalpina, județul Gorj. Patru utilaje de deszăpezire ale SDN Târgu Jiu acționează între kilometri 27 și 34. Stratul de zăpadă în stațiune măsoară 10 centimetri. Temperatura este de zero grade Celsius. La această oră ninge mărunt, potrivit Meteoplus.

Aşadar, iarnă îşi intră în drepturi

Zăpada măsoara deja 10 centimetri. Peisajele de iarnă de la Bâlea Lac și Rânca sunt de poveste. Vremea rece a adus deja primii fulgi de zăpadă din această iarnă, în județul Buzău la Bisoca unde zăpada măsoare deja zece centimetri.

Vremea va fi rece în sudul, centrul și estul țării și mai frig va fi în Moldova și estul Transilvaniei, unde în cea mai mare parte a intervalului vor fi sub 0 grade Celsius.  Video cu iarna instalată la Bâlea Lac puteţi vinziona AICI.

În Bucureşti, Constanţa au apărut  primele probleme

Valul de aer rece care a pus stăpânire pe România a adus zăpadă, lapoviță și temperaturi de minus șapte grade.  În București a fost osituație de urgență din cauza vântului puternic. O parte din schela unei clădiri istorice, aflată în reabilitare, s-a desprins și a căzut pe stradă.
Iar la Constanța, vijelia a rupt un copac și l-a azvârlit peste o mașină în care era un copil de doi ani.  Pericolul a fost uriaş: vijelia a rupt un copac şi l-a prăbuşit peste o maşină parcată, în care se afla un copilaş de doi ani. Părinţii lui se pregăteau să urce în vehicul. Toţi au scăpat teferi, notează ştitile pro tv.

Daniel Vasile, purtătorul de cuvânt ISU Bucureşti – Ilfov: “Nu este pentru prima dată şi cu siguranţă vom mai avea şi alte situaţii asemănătoare.”

Prognoza specială emisă pentru capitala cuprinde ploi, lapoviţă şi ninsori prezente toată noaptea

Acum în Bucureşti sunt -2 grade şi cade lapoviţa, iar vântul sufla cu putere în rafale de peste 60 de km pe oră. Dar  cel mai frig a fost astăzi în judeţul Covasna, unde s-au înregistrat -7 grade C, iar la Bâlea Lac e un strat de zăpadă depus de peste 10 cm. Vremea extremă va fi până sâmbătă dimineaţă, după care se va încălzi uşor, însă doar cu un grad, două.

Te-ar putea interesa și: